Wednesday , April 24 2024

Afaceristul de la Vama cu apucături de mafiot a fost trimis în judecată

Iosep Constantin Axentioi, de 51 de ani, din comuna Vama, a fost trimis în judecată pentru „încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni” . Afaceristul a promis unui consătean, fost puşcăriaş, suma de 30.000 de lei şi 10.000 de euro, dacă îl asasinează pe rivalul său în afaceri, Ciprian Andrei Tăranu. „Criminalul plătit” a luat 1.000 de lei, după care s-a dus la Poliţie şi a povestit ce propunere a primit. Oamenii legii au organizat un flagrant, în care afaceristul din Vama urma să achite o nouă tranşă de bani şi să explice cum trebuie să aibă loc asasinatul

axintoie 1 (1) [800x600]

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpului Moldovenesc au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Iosep Constantin Axentioi (foto), de 51 de ani, din comuna Vama, pentru săvârşirea infracţiunii de „încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni”.
Amintim că la sfârşitul lunii august 2015, poliţiştii suceveni au avut de-a face cu un caz mai deosebit pentru ei, respectiv un asasinat la comandă. La aşa ceva a recurs un om de afaceri din Vama pentru a-şi înlătura un rival. Afaceristul, Iosep – Constantin Axentioi, în vârstă de 51 de ani, administrator de firme de transport dar şi de prelucrare a lemnului, a tocmit un consătean – fost puşcăriaş – căruia i-a cerut să îi omoare un rival în afaceri, pe Ciprian Andrei Tăranu.
Totul a început pe 13 august 2015, când poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava au fost anunţaţi de Ciprian – Andrei Tăranu, din comuna Vama, despre faptul că Iosep – Constantin Axentioi a oferit unei persoane suma de 30.000 de lei şi 10.000 de euro pentru a-l omorî.
Imediat, oamenii legii au declanşat o investigaţie complexă, reuşind să descopere faptul că la începutul lunii august 2015, Iosep – Constantin Axentioi l-a contactat de mai multe ori pe Ilie – Adrian Popescu, de 27 de ani, din comuna Vama, căruia i-a promis suma de 30.000 de lei, pentru a-l asasina pe Ciprian – Andrei Tăranu, între cei doi existând un conflict pornit din cauza unor tăieri de arbori dintr-o pădure ce îi aparţine lui Axentioi. Popescu, care este fost puşcăriaş condamnat pentru trafic de droguri, a primit în data de 12 august 2015 suma de 1.000 de lei, însă pe lângă faptul că nu şi-a dus misiunea la capăt, el chiar a anunţat poliţia despre intenţiile afaceristului Iosep Axentioi.
Astfel, în data de 27 august 2015, poliţiştii au organizat un flagrant, în care Axentioi îi dădea “criminalului plătit” suma de 1.000 de euro pentru a-l omorî pe Tăranu, explicându-i totodată că asasinatul trebuie să semene cu un accident  petrecut în pădure.
“Mi-a zis să merg în pădure cu el şi în timp ce taie copacul să-i dau în cap. A specificat să-i dau cu un lemn pentru ca atunci când se va face expertiză să se vadă nu i-am dat cu alt corp contondent şi după ce i-am dat în cap să-l pun lângă copac, unde cade copacul, şi să-l tai cu totul, să-l dau pe el, să pară accident. Mi-a zis că la el în pădure s-au mai întâmplat trei cazuri, dar că nu s-a anchetat, nu a fost zarvă mare pe tema asta. După ce făceam toate astea, trebuia să sun la 112 şi să pară ca şi cum ar fi fost un accident”, a declarat Ilie Adrian Popescu.
In urma probelor administrate la dosar, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Iosep – Constantin Axentioi pentru comiterea infracţiunii de “încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni”. Ieri, el a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, judecătorii stabilind ca afaceristul cu apucături de mafiot să-şi petreacă următoarele 30 de zile în Arestul IPJ Suceava.  La ieşirea din sala de judecată, întrebat de jurnalişti de ce a plătit un om să-l omoare pe Tăranu, afaceristul din Vama a declarat că: “nu am plătit pe nimeni, e o înscenare de la doi hoţi”. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …