Thursday , July 18 2024

Aeroportul Sucevei rămâne pe locul 5 ca număr de pasageri la nivel național

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava continuă să se poziționeze pe al cincilea la nivel național după numărul de pasageri în luna mai.

Potrivit calculelor celor de la Asociația Aeroporturilor din România, în luna trecută au fost procesați 55.346 pasageri la Suceava – cu aproape 5.000 mai mult decât în luna aprilie – însă destul de departe în continuare de ocupantul locului 4 și anume aeroportul de la Timișoara care în mai a înregistrat 117.938 pasageri – față de 107.159, cât au fost procesați în aprilie la aeroportul orașului de la Bega.

De altfel, nici pe podium nu sunt schimbări, pe primul loc se situează în continuare Aeroportul Otopeni, cu aproape 1,4 milioane de pasageri – creșterea față de aprilie fiind mai mare decât a întregului număr de călători procesat de aeroportul de la Timișoara. Și următoarele aeroporturi au înregistrat creșteri ale numărului de pasageri procesați în mai comparativ cu aprilie: Cluj – 271.017 pasageri în mai față de 246.199 în aprilie iar Iași – 195.916 pasageri față de 176.578 pasageri în aprilie.

O creștere mare a numărului de călători este în privința aeroportului de la Bacău care a urcat de la 41.325 de pasageri în aprilie la 50.381 de pasageri în mai, foarte aproape de numărul înregistrat de Aeroportul din Suceava luna trecută. Asta a făcut ca aeroportul din Bacău să îl devanseze în luna mai pe cel de la Sibiu. În luna trecută, aeroportul sibian se afla pe locul al șaselea cu la 42.754 de pasageri, dar ritmul de creștere nu a fost la fel de mare în mai cum a fost la Bacău, la Sibiu fiind procesați 48.915 pasageri.

Aceasta este una din cele două schimbări în ordinea clasamentului național al aeroporturilor după numărul pasagerilor procesați, cea de-a doua fiind între Arad și Tulcea în sensul că dacă în aprilie la aeroportul de la Tulcea 44 de persoane față de doar 24 la Arad, în luna mai au fost procesate la Arad fuseseră 165 de persoane și doar 27 la Tulcea.

În ceea ce privește aeroportul sucevean, având în vedere că și în trimestrul 1 al anului 2024 s-a situat pe locul 5 la nivel național, este foarte probabil ca – chiar dacă în iunie va crește mult numărul pasagerilor procesați pe aeroportul de la Bacău sau Sibiu – și în viitorul clasament aferent întregului trimestru al doilea aeroportul de la Suceava să rămână pe același loc 5. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Gospodărie din Ipotești, distrusă de un incendiu pornit de la un aragaz nesupravegheat

Joi, în jurul orei 12.30, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit …