Friday , March 29 2024

Aeroportul sucevean, pregătit pentru o concurenţă acerbă cu cel de la Iaşi

aeroport 4 [800x600]

Oficialităţile ieşene au anunţat, acum două zile, că sunt şanse mari ca noua pistă a Aeroportului Iaşi să fie finalizată în noiembrie, cu şapte luni mai devreme decât era prevăzut. Marius Grosu, şeful Unităţii de Implementare a Proiectului de modernizare a aeroportului de la Suceava, a declarat că ritmul în care se derulează lucrările este în grafic şi sunt şanse să fie finalizate în toamna acestui an, poate chiar înainte de noiembrie. „Odată cu finalizarea lucrărilor de la aeroportul Sucevei se va vedea cu adevărat ce poate fiecare. Stiu că sunt foarte mulţi suceveni care circulă cu avionul de la Iaşi sau de la Bacău în prezent şi de aceea alţii se laudă cu mulţi pasageri. Lucrurile se vor schimba după ce vom da în folosinţă noua pistă”, a explicat Marius Grosu, precizând că se fac eforturi pentru a identifica potenţiali operatori de curse externe din această toamnă 

aeroport 1 [800x600]
Aeroporul „Stefan cel Mare” Suceava este pregătit pentru a face faţă concurenţei, începând din această toamnă, cu aeroportul de la Iaşi. Ambele aeroporturi sunt implicate în derularea unor proiecte ample de modernizare, de peste 30 de milioane de euro fiecare, deosebirea fiind că Suceava modernizează pista care este în prezent, pe când Iaşiul face o altă pistă. Asta presupune un avantaj faţă de Suceava întrucât de la Iaşi operează şi acum diverse companii de transport aerian spre diverse destinaţii externe, pe când la Suceava pista este închisă. Unul din avantajele pe care le-ar avea Suceava este legat de faptul că, teoretic, lucrările de modernizare şi extindere a pistei trebuiau încheiate spre finele lui 2014, pe când la Iaşi la mijlocul anului 2015.
Situaţia ar părea să se modifice, un recent anunţ al oficialilor ieşeni fiind în sensul că noua pistă a aeroportului din Iaşi, având o lungime de 2.400 de metri, va fi finalizată în noiembrie, cu şapte luni mai devreme decât prevedea contractul iniţial încheiat între constructori şi conducerea aeroportului. Oficial, niciuna din părţi nu recunoaşte că sunt în concurenţă. Practic, anunţul recent al directorului aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, că lucrările la noua pista a aeroportului vor fi încheiate în noiembrie, cu şapte luni mai devreme decât era prevăzut iniţial, este de fapt un avertisment indirect pentru cei de la Suceava cu privire la şansele pe care le-ar avea să mai atragă operatori de transport aerian. Asta în condiţiile în care Suceava miza pe faptul că, având o pistă modernă mai devreme cu jumătate de an faţă de Iaşi, ar fi putut atrage diverşi operatori aerieni care să organizeze curse externe.
Pe de o parte, directorul Marius Bodea a spus că a primit de la constructori graficul de lucrări, care prevede că întreaga pistă, având lungimea de 2.400 de metri, pe care vor putea ateriza şi decola avioane de mari dimensiuni, va fi funcţională cel mai târziu la 30 noiembrie 2014. „Lucrările la pistă au reînceput săptămâna asta. Au fost aduse şi echipamente pentru lucrul pe timp de noapte. Se va lucra în trei schimburi. Decizia nu poate decât să ne bucure, pentru că vrem să terminăm noua pistă cât mai repede. Contractul iniţial prevedea că pista va fi gata în iulie 2015″, a afirmat directorul aeroportului din Iaşi.
Grosu: Suntem în grafic, iar în ritmul acesta cu siguranţă finalizăm în această toamnă pista
De cealaltă parte, oficialii de la Aeroportul Suceava nu par deloc emoţionaţi în ce priveşte o eventuală competiţie cu cei de la Iaşi. Fără să comenteze în vreun fel afirmaţiile directorului aeroportului ieşean, conducerea aeroportului Suceava a prezentat stadiul lucrărilor de modernizare şi extindere a pistei, arătând că s-a lucrat chiar şi în perioada în care a nins abundent. Chiar şi ieri, în condiţii de ceaţă, utilajele continuau să lucreze, fiind forfotă în zonele din şantier unde erau planificate lucrări. „Am fost surprins plăcut de cei de la firma Tehnic Asist. Nu mă aşteptam să lucreze în ritmul acesta. Vom termina de decapat cât de repede posibil pista actuală, aşteptăm să se topească zăpada ca să putem săpa în totalitate în partea de nord şi de sud a pistei. Suntem în grafic, iar în ritmul acesta cu siguranţă finalizăm în această toamnă pista”, a explicat directorul adjunct al Aeroportului Suceava, Marius Grosu.
Până ieri, jumătate din pista actuală de 1.800 de metri lungime era decapată iar betonul care, în mare parte urma să fie concasat şi pus la fundaţie, fusese pus de-o parte într-un perimetru bine delimitat, în vreme ce în alte zone din laterala pistei fuseseră aduse cantităţi mari de pământ argilos, balast sau alte materiale necesare. De asemenea, în partea de sud a pistei care urmează a fi extinsă cu peste 400 de metri lungime a fost escavată o mare parte din teren pentru a face loc fundaţiei. La fel şi în partea de nord a pistei, care trebuie extinsă cu peste 200 de metri lungime a fost escavată o mare parte din pământ, tot în scopul turnării, în sezonul cald, a fundaţiei. „In urma discuţiilor cu cei de la Tehnic Asist am tras concluzia că este posibilă decaparea restului de pistă într-un interval de două săptămâni, chiar şi mai scurt în funcţie de condiţiile meteo”, a mai declarat Marius Grosu.aeroport 3 [800x600]
Creşterea numărului de pasageri la aeroportul Sucevei depinde şi de atragerea călătorilor din Neamţ şi Botoşani
Grosu are şi funcţia de şef al Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) de Modernizare al Aeroportului Sucevei şi a precizat că se acţionează bine nu doar în privinţa pistei aeroportului, ci şi în ceea ce priveşte atragerea unor potenţiali operatori de transport aerian care să efectueze curse externe. După cum a explicat Marius Grosu, nu ar fi suficient doar o forţare a lucrărilor la pistă ca să fie terminate înainte de termen, ci şi tatonări din timp util, ca să aibă operatorii de transport aerian timp să gândească o strategie în care să fie inclusă şi Suceava. Prin urmare, o participare activă la tot felul de târguri interne şi externe între operatori aeroportuari şi operatori de transport aerian şi de turism a devenit o prioritate de câteva luni. „Odată cu finalizarea lucrărilor de la aeroportul Sucevei se va vedea cu adevărat ce poate fiecare. Stiu că sunt foarte mulţi suceveni, dar şi locuitori din judeţele Botoşani şi Neamţ care circulă cu avionul de la Iaşi sau de la Bacău în prezent şi de aceea alţii se laudă cu mulţi pasageri. Lucrurile se vor schimba după ce vom da în folosinţă noua pistă”, a explicat Marius Grosu. El a spus că un semnal pozitiv în ceea ce priveşte aeroportul de la Suceava poate schimba mult situaţia în sensul creşterii numărului de pasageri.
Potrivit şefului UIP, în următorii ani ar fi trebuit ca numărul de pasageri să crească la circa 125 de mii pe an, lucru care poate fi realizat fără o mare dificultate odată cu finalizarea lucrărilor la pistă şi identificarea unuia sau a mai multor operatori care să efectueze curse externe. In ce priveşte cursele interne, acestea nu vor mai fi neapărat o prioritate pentru că diversificarea numărului de pasageri, ţine cu precădere de atragerea acelora care circulă spre diverse detinaţii externe. După cum a explicat şeful UIP, ar fi suficient dacă o parte din cetăţenii din Botoşani care merg spre Iaşi sau Bacău să opteze pentru aeroportul de la Suceava. In plus, este greu de crezut că mulţi suceveni din zona de munte care vor să circule spre diverse destinaţii din Europa ar prefera să meargă până la Iaşi sau Bacău, în condiţiile în care ar avea o ofertă bună de la aeroportul Sucevei.
De ce finanţare au nevoie proiect de modernizare de la Suceava şi Iaşi
Proiectul european de la Suceava a demarat în mandatul precedent, spre finele lui 2011 fiind semnat contractul de finanţare pe fonduri europene, valoarea maximală fiind de circa 39 de milioane de euro din care 2% trebuia asigurată de Consiliul Judeţean şi Aeroport, restul de Ministerul Transporturilor şi din fonduri europene nerambursabile. Bugetul total, conform unui acord iniţial la nivelul Autorităţii de Management al Programului Operaţional Sectorial – „Transporturi”, aeroport 2 [800x600]
era de 167.706.503 lei, din care 88.591.737 lei este finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, 67.483.238 lei reprezintă contribuţia de la Bugetul de Stat, iar finanţarea din partea beneficiarului este de 11.631.528 lei. De altfel, şeful UIP povestea cum aproape că îşi pierduse speranţa că va mai fi modernizat aeroportul Sucevei, însă acum, cu toate dificultăţile, situaţia ca atare în face să fie mai optimist. Procedurile au fost foarte complexe după semnarea contractului de finanţare. Adjudecarea s-a făcut de firma botoşăneană Tehnic Asist iar lucrările au început, teoretic, spre finele lui august 2013, dar de fapt mai în forţă au demarat în partea a doua a toamnei la turnul de control şi centrală, pentru ca de la mijlocul lunii ianuarie să demareze lucrările la pistă, odată cu închiderea aeroportului pentru avioane. Finalizarea lucrărilor ar trebui să aducă aeroportului de la Suceava o pistă cu un PCN (Paviment Clasification Number – duritatea pistei) de 70, adică suficient cât să permită aterizarea unor avioane de tip Boeing sau a unora de tip Airbus, o nouă instalaţie de balizaj şi apoi montarea unei aparaturi de tip YLS categoria a II-a, mult mai bună decât majoritatea instalaţiilor YLS de la alte aeroporturi din ţară. De la lungimea de 1.800 de metri cât are în prezent pista, lungimea ar urma să ajungă la 2.460 de metri iar de la lăţimea de 30 de metri, pista ar trebui să aibă din noiembrie o lăţime de 45 de metri.
La Iaşi, noua pistă a aeroportului ieşean va costa 139 de milioane de lei, lucrările fiind realizate de asocierea formată din firmele Max Boegl, Vega ’93 Galaţi şi UTI Group. Pista nouă va avea 2.400 de metri lungime, faţă de 1.800 de metri cât are pista actuală, aceasta din urmă fiind destinată a servi, cel mai probabil, ca şi cale de rulare. In ultimii ani, mai multe companii aeriene au anunţat că nu pot opera pe aeroportul din Iaşi atât din cauza calităţii precare a pistei cât şi a dimensiunilor reduse a acesteia, fapt care nu permite aterizarea sau decolarea avioanelor în condiţii de siguranţă. De menţionat că acelaşi lucru se reproşa şi în legătură cu pista aeroportului de la Suceava. PCN-ul de la pista veche a aeroportului de la Suceava era de 14 iar PCN-ul de la pista actuală de la Iaşi fiind de 17.
In prezent, pe aeroportul ieşean operează companiile Tarom şi Austrian Airlines, cu zboruri către Bucureşti, Londra, Roma, Bologna, Torino şi Viena. La sfârşitul lunii martie, Tarom va introduce o cursă aeriană Iaşi-Tel Aviv, urmând să fie efectuate două zboruri pe săptămână. Directorul aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, susţine că speră ca în perioada următoare Iaşiul să aibă legături aeriene şi cu Istanbul, dar şi cu un oraş din Germania. Ambiţiile celor de la Iaşi sunt ca, după finalizarea noii piste, să fie introduse zboruri către Paris, Amsterdam, Bruxelles şi către un oraş din Spania. (Dan PRICOPE)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …