Thursday , March 28 2024

Aeroportul de la Salcea va fi operaţional cel târziu în august 2015

aeroport 1 [1600x1200]

Directorul ROMATSA, Ion Aurel Stanciu a fost ieri la Aeroportul “Stefan cel Mare” şi a avut aprecieri pozitive faţă de proiectele care sunt în derulare, precizând că ILS-ul va fi montat anul viitor. Constructorii de la Tehnic Asist susţin că este posibil ca, dacă vremea bună va mai ţine în jur de două săptămâni, să finalizeze turnarea a două straturi de asfalt pe toată lungimea pistei. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a arătat optimist în privinţa finalizării la termen a lucrărilor şi a anunţat că şase companii low-cost şi compania Tarom sunt interesate să opereze, în viitor, pe Aeroportul “Stefan cel Mare”

Incepând din august 2015, se va putea opera pe aeroportul Sucevei. Acest termen a fost avansat, ieri, în timpul unei vizite pe care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cătălin Nechifor a efectuat-o la aeroportul Salcea, vizită la care au luat parte şi reprezentanţii unor instituţii implicate în proiectul de modernizare.
Directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, a precizat că se fac toate demersurile pentru ca investiţiile să se deruleze la timp. „După câte ştiu termenul este august, anul care vine”, a spus Ion Aurel Stanciu. El a precizat că partea de radio-navigaţie, inclusiv la turnul nou care se face în cadrul proiectului european de modernizare, va fi asigurată de ROMATSA şi speră ca numărul de pasageri şi de zboruri să crească.
Directorul aeroportului „Stefan cel Mare”, Ioan Măriuţa, a informat că lucrările la aerogară sunt realizate în proporţie de jumătate, iar la turnul de control vor fi gata la sfârşitul lunii aprilie 2015. Ulterior, după vizita pe pista nouă aflată în curs de asfaltare, Ioan Măriuţa a explicat că este posibil ca, în funcţie de condiţiile meteo din primăvara viitoare, finalizarea proiectuui să se facă înainte de luna august şi a preferat însă a lăsa acest termen ca să respecte prevederile din contract privind 18 luni de la începerea lucrărilor care au fost în ianuarie 2014.aeroport 2 [1600x1200]
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că lucrările de modernizare sunt în grafic, în această perioadă, lucrându-se la pistă, la aerogară, la turnul de control, precum şi la montarea balizajului şi a sistemului ILS. In ceea ce priveşte lucrările la aerogară, acestea vor fi finalizate în luna decembrie, după cum a spus preşedintele CJ Suceava. La aeroport se derulează trei proiecte de modernizare: cel european de modernizare a pistei şi realizarea unui turn de control nou, cel cu implicarea ROMATSA în instalarea sistemului de ghidaj şi cel judeţean de modernizare a aerogării. „Aşa cum ne-am asumat, în august vom putea fi în măsură să operăm cu aeronave. Am ştiut de la început ce ne dorim, am reuşit să depăşim greutăţile, se lucrează foarte bine, este şi avantajul legat de vreme”, a spus Cătălin Nechifor.
Vizita lui Cătălin Nechifor a fost un prilej pentru el de a vedea că a fost turnat primul strat de asfalt pe o suprafaţă de 1.700 m x 45 m, adică 70 % din total. Atât reprezentanţii constructorului – Tehnic Asist SRL Botoşani, cât şi ai administraţiei judeţene sucevene, susţin că, într-o săptămână, se va încheia şi turnarea primului strat de asfalt, pe o lungime de 2.460 de metri şi o lăţime de 45 de metri.
Pe de altă parte, constructorii au început să facă şi lucrări de asfaltare la al doilea strat de asfalt. Menţionăm că fiecare din straturi are o grosime de opt centimetri şi este doar primul tip de asfalt care va fi turnat în trei straturi. După ce acesta va fi aşternut, vor trebui turnate straturi de asfalt din alt tip de mixtură asfaltică pentru ca la final să fie turnat ultimul strat de uzură.
Grosimea tuturor straturilor de asfalt din cele trei tipuri de mixturi va fi, la finalul lucrărilor, de 40 de centimetri. Asta în condiţiile în care straturile succesive de balast şi pietriş care alcătuiesc fundaţia pistei au o grosime de 110 centimetri.
Cât priveşte perspectivele colaborării cu diferiţi operatori de zbor, preşedintele Cătălin Nechifor a anunţat că şase companii low-cost şi compania Tarom sunt interesate să opereze, în viitor, pe Aeroportul Stefan cel Mare care este singurul din ţară care va beneficia de cele mai moderne echipamente, în momentul în care va fi deschis.
Totuşi, în ciuda perspectivelor optimiste, constructorii au arătat şi faţa mai puţin bună a lucrurilor, menţionând că întâmpină probleme financiare, deşi li s-a promis că aceastea se vor rezolva, luna viitoare. Astfel, cei de la Tehnic Asist susţin că nu li s-au plătit  sume foarte mari de bani. „Ritmul categoric poate fi şi mai bun, dar sunt anumite sincope în realizarea plăţilor. Avem o producţie realizată de 33 milioane lei, plăţile efectuate sunt undeva de 12 milioane lei, diferenţa este greu de suportat. Suntem conştienţi că banii vin, dar dacă vin în decembrie, poate de Moş Crăciun …”,  a menţionat managerul de proiect Gheorghe Rusanovschi, din partea Tehnic Asist. Replica lui Cătălin Nechifor a fost promptă: „Să vedem poate vin banii de Moş Nicolae”. „Am încredere că şi partea financiară se rezolvă, asi-gurăm toate resursele necesare!”, a mai spus şeful administraţiei judeţene, după care a precizat că vrea să îi felicite pe constructori pentru efortul depus. Pe de altă parte, Ioan Măriuţa a spus că din informaţiile pe care le are ar fi de plătit 12,5 milioane lei cu tot cu TVA (probabil pentru că nu a fost facturată toată cantitatea de asfalt şi de lucrări, în general, de care cei de la Tehnic Asist au făcut vorbire), însă a precizat că banii pot fi plătiţi la 90 de zile de la facturare, ceea ce înseamnă că termenul ar fi 14 ianuarie. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

One comment

  1. Stirile despre cand o sa fie (iar) operational aeroportul de la Salcea, au devenit deja plictisitoare. Se stie faptul ca, in Romania se vorbeste mult si se face putin. PS Vorba lunga, saracia omului (romanului)!