Thursday , June 13 2024

Admitere liceu. Număr record de elevi înscriși la profilul pedagogic de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava

Procesul de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2024-2025 a demarat în această săptămână, pentru elevii care au optat pentru învățământul vocațional. Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava se bucură de o atractivitate în creștere, în ultimii ani de zile, iar în această sesiune s-a înregistrat un număr record de candidați.

”Avem 281 de elevi înscriși pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor. Este cel mai mare număr de candidați din ultimii ani, astfel că vom avea o plajă de selecție ofertantă. Anul trecut au fost circa 250 de elevi înscriși la profilul pedagogic”, a explicat directorul colegiului, Corina Nuțu.

Pentru Admiterea 2024, învățământul vocațional, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” a scos la concurs 2 clase la specializarea învățător-educatoare și o clasă la specializarea educator-puericultor, fiecare a câte 24 de locuri. La specializarea educator-puericultor, ultima medie de admitere din 2023 a fost 8,40, iar la specializarea învățător-educatoare au fost admiși candidați cu medii peste 8,62.

Candidații au de susținut, în aceste zile, o probă de aptitudini artistice, una de aptitudini sportive și una de aptitudini muzicale, dar și un interviu. Rezultatele fiecărei probe se apreciază cu ”admis” sau ”respins”, iar respingerea la o probă atrage după sine obținerea calificativului ”respins” la probele de aptitudini.

Admiterea la specializările profilului pedagogic este condiționată de promovarea probelor de aptitudini. Mai apoi, candidații promovați trebuie să susţină și Evaluarea Naţională, după care vor fi repartizați în ordine descrescătoare a mediilor finale la specializarea pentru care optează. (O. NUȚU)

 

 

Vezi si

Peste 30 de gospodării afectate de inundații la Vicovu de Sus. Primarul Vasile Iliuț a intervenit cot la cot cu pompierii pentru evacuarea apei din curțile localnicilor

Ploile torențiale căzute marți după-amiază au afectat peste 30 de gospodării de pe raza orașului …