Thursday , April 25 2024

Adăposturile clandestine pentru câinii fără stăpân din Suceava vor fi desființate

Ieri, Primăria a desființat un astfel de adăpost improvizat de pe strada Narciselor din cartierul Zamca unde erau ținuți 11 câini

Toate spațiile amplasate ilegal pe domeniul public și privat al Primăriei Municipiului Suceava vor fi desființate, mai ales că unele sunt adevărate focare de infecție. Un anunț în acest sens a fost făcut, luni seară, de viceprimarul Lucian Harșovschi.

Potrivit acestuia, un adăpost pentru câinii fără stăpân – amplasat ilegal – a fost identificat pe strada Narciselor din cartierul Zamca. „A fost amplasat ilegal de către o persoană, care a pus stăpânire pe o suprafață ce nu îi aparține”, a ținut să specifice Lucian Harșovschi. Luni, viceprimarul s-a dus personal la fața locului împreună cu angajați din cadrul Direcției de Ecologizare, dar și cu cei de la Direcția Generală a Domeniului Public, precum și cu sprijinul Poliției Locale, unde a și fost desființat adăpostul improvizat. În urma acestei acțiuni au fost duși 11 câini la adăpostul de pe str. Energeticianului și a fost curățată întreaga zonă, care devenise un adevărat focar și pericol pentru suceveni.

„Locul câinilor fără stăpân nu este în libertate, ci la adăpostul amenajat în lunca Sucevei … Revin cu rugămintea către suceveni, și nu numai, de a nu mai abandona câinii pe străzile orașului și reamintesc că există posibilitatea de a-i duce la adăpost”, a conchis viceprimarul Sucevei. (D.P.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

One comment

  1. Situatie identica in G Enescu, langa biserica sf Vineri. Sunt minim 10-15 caini. de talie f mare
    Harsovschi, ai toate instrumentele necesare sa rezolvi problema cainilor, dar NU POTI, fiindca NU POTI. Asta a votat lumea, asta avem.
    Sa recapitulam:
    1) Poltia locala sa umble efectiv si sa raporteze cainii comunitari. Nici nu mai dau amenzi la masinile parcate aiurea. Poate ar trebui desfiintati. Iau o paine degeaba in opinia mea. E vorba de STATUL LA STAT.
    2) Ai lege ca orice persoana care elibereaza cainii comunitari, sa fie amendata. Cate amenzi ai dat? Niciuna.
    3) Orice persoana care ia un caine de la adapost si-l elibereaza, poate fi identificata pe baza cip-ului cu care a fost marcat acel caine.
    4) Exista serviciul ECARISAJ, chiar in subordinea matale. Cum isi justifica astia activitatea, daca nu strang minim 10-20 caini pe zi? De ce le dai salariu? Va construiesc voua case, fantani, trotuare, etc? Strang recoltele?

    Cu facut poze pe teren, cu fantani, cu parcari si apoi FUDULEALA, nu rezolvi problemele targului.
    Putina MODESTIE, sa apreciem noi rezultatele.