Friday , April 19 2024

Acord de înfrăţire între comuna suceveană Dumbrăveni şi comuna Ciudei din regiunea Cernăuţi

Primarul comunei sucevene Dumbrăveni, Ioan Pavăl, şi omologul său din comuna cernăuţeană Ciudei, Anatolie Piţul, au semnat un Acord de înfrăţire. Potrivit BucPress, acordul semnat la sediul Primăriei Dumbrăveni prevede stabilirea unor relaţii de cooperare prin înfrăţire între cele două localităţi.primarii de Dumbraveni si Ciudei

Menţionăm despre comunitatea teritorială unită Ciudei că are în componenţă trei sate – Ciudei, Crăsnişoara Nouă şi Igeşti. CTU Ciudei s-a format în urma unirii dintre comuna Ciudei şi localitatea Igeşti. Conform datelor oficiale de la recensământul Ucrainei din 2001, nici comuna Ciudei, nici comuna Igeşti nu depăşeau şase mii de persoane, ambele având însă o populaţie de peste cinci mii de locuitori. Cert este că majoritatea celor din CTU Ciudei s-au declarat români, ponderea fiind de peste 90%. Ciudei se află la 40 de kilometri de Cernăuţi şi la mai puţin de 20 de kilometri de frontiera cu România. CTU Ciudei este situat în raionul Storojineţ din regiunea Cernăuţi, raion care în 2001 avea în jur la 95 de mii de locuitori (estimările ulterioare arată o creştere a populaţiei cu circa patru mii de locuitori) din care 37% s-au declarat români.

Dumbrăveni este o comună în judeţul Suceava, Moldova, România, formată din satele Dumbrăveni (reşedinţa) şi Sălăgeni. Situată aproape de râul Siret şi la 18 km vest (pe drumul spre Botoşani) de Cetatea municipiul Suceava.

Reamintim că la 14 ianuarie 2018 primarul comunei Ciudei, Anatolie Piţul şi primarul oraşului ­Caj­vana, Gheorghe Tomăscu au semnat un acord de înfrăţire între cele două localităţi. Acordul de înfrăţire, semnat la sediul Comunităţii Teritorial Unite Ciudei, prevede iniţierea unei „cooperări multidimensional” între cele două entităţi administrative, care include inclusiv componente culturale.

Menţionăm că în Ucraina se încearcă, în ultimii ani, o implementare a unor politici de reorganizare administrativă care presupun şi o anumită comas are a unor localităţi în aşa numitele CTU-uri. În regiunea Cernăuţi, până în ianuarie 2018, au fost create 26 de comunităţi teritoriale unite, care includ 95 de consilii locale şi 148 de localităţi. În cadrul comunităţilor teritoriale unite locuiesc 265 mii oameni iar comunităţile noi cuprind 37,5% din suprafaţă toată a regiunii.

De cealaltă parte, în România s-au implementat o serie de modificări recente în legislaţia cu incidenţă pe administraţia publică potrivit cărora UAT-urile din ţara noastră pot susţine financiar, în condiţiile legii, anumite proiecte ale localităţilor din Ucraina cu care au încheiat parteneriate/acorduri de înfrăţire. Până nu demult o astfel de facilitate era doar în cazul localităţilor din Republica Moldova care erau înfrăţie cu localităţi din România. (D.P.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …