Thursday , April 25 2024

ACET riscă să rămână fără bani de salarii

ACET Suceava deruleaza in judet un proiect in valoare de 120 milioane de euro


Situaţia financiară dificilă a societăţii Termica SA Suceava – intrată în insolvenţă – riscă să lase fără bani de salarii societatea ACET SA Suceava. Ieri, după ce s-a încheia şedinţa Consiliului Local Suceava, au avut loc discuţii cu privire la situaţia dificilă prin care trec cei de la ACET şi soluţionarea acestor probleme generate în bună măsură de situaţia societăţii Termica.
Deşi există un contract de fidejusiune prin care municipalitatea suceveană se obligă să achite 4,5 milioane de lei către ACET în contul debitului pe care Termica îl are către societatea care asigură serviciile de apă şi canalizare, sunt şanse mici ca acesta să mai poată fi aplicat în condiţiile intrării societăţii Termica în insolvenţă.
Asta deşi, aşa cum s-a specificat la discuţiile de după şedinţa de ieri a Consiliului Local Suceava, societatea ACET SA Suceava ar avea nevoie deocamdată de numai 1,5 milioane de lei pentru a se asigura că nu va întârzia cu plata salariilor. Se caută soluţii, în prezent, după cum a explicat viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, atât pentru ajutarea societăţii ACET SA Suceava – unde acţionarul principal este tot Consiliul Local, ca şi în cazul socităţii Termica.
De altfel, primarul Ion Lungu a căutat să aibă o discuţie pentru alocarea unor fonduri cu care să poată gestiona această problemă şi la nivelul Direcţiei de Finanţe, intenţia primarului Sucevei fiind de a mai avea o discuţie şi cu ministrul Daniel Chiţoiu. (D.P.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

One comment

  1. Florin Petrescu

    Suceava se arata la pamant. Ce fel de conducere aveti la Suceava daca cele mai mari societati au asemenea probleme financiare cand aveti atatia clienti ? Voi chiar ba bateti joc de mine ?