Saturday , April 20 2024

Accident soldat cu un rănit, în staţie la Policlinică (GALERIE FOTO)

Accidenti Policlinica - 24 apr. 2013 (5)

Un tânăr din Valea Moldovei, în dreptul staţiei de la Policlinică a vrut să schimbe banda de mers, însă nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu o altă maşină. In urma impactului, şoferul ce s-a făcut vinovat de accident a suferit leziuni minore, fiind dus la spital pentru investigaţii

Ieri, la ora 10.57, Nicolae Topoligean, de 21 de ani, din comuna Valea Moldovei, în timp ce conducea autoturismul Seat din direcţia Areni spre Policlinică, în vecinătatea alveolei staţiei de transport în comun, a vrut să schimbe banda, însă din cauză că nu s-a asigurat a intrat în coliziune cu maşina Peugeot, condusă de Manuela Lazăr, de 34 de ani, din municipiul Suceava. In urma impactului a rezultat vătămarea uşoară a conducătorului auto Nicolae Topoligean care a fost diagnosticat cu contuzie contuzie umăr stâng. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Din cauza accidentului circulaţia a fost blocată timp de 30 de minute pe banda a doua pe sensul de mers Policlinică – Centru. (C.Z.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …