Accident la Dărmănești, produs de un camion fără cauciucuri de iarnă
Joi dimineață, puțin înaintea orei 08.00, pe E 58 a avut avut loc un accident rutier, pe raza localității Dărmănești în care au fost implicate un autoturism Opel și un autotren. Două persoane au fost implicate, dintre care una avea nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Victima, un bărbat în vârstă de 49 de ani, șoferul Opel-ului, fost transportată la Spitalul Județean Suceava, conștient și cooperant.
Conform DRDP Iași, camionul a derapat, nefiind echipat cu cauciucuri de iarnă. Vreme de câteva ore, traficul s-a desfășurat pe un singur sens, dirijat de Poliție, în condițiile unui carosabil umed, cu zăpadă frământată, tratată cu antiderapant”, au transmis cei de la DRDP Iași.