Wednesday , April 24 2024

Accident cu un mort si opt raniti, la Brodina. A fost activat planul roşu de intervenţie

SMURD

O persoană a murit, iar alte opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, în comuna suceveană Brodina, în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, în acest caz fiind activat planul roşu de intervenţie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat presei că două autoturisme s-au lovit frontal în comuna suceveană Brodina, iar în urma accidentului nouă persoane au fost rănite, dintre care cinci grav. Unul dintre raniti este un copil.
Impactul frontal, deosebit de puternic, a avut loc pe un drum cu prundis, intre un Jeep condus de un calugar si un autoturism. In Jeep se aflau sase persoane.
Conform Mediafax, două persoane au fost încarcerate în urma impactului, iar una dintre ele era inconştientă la sosirea echipelor de intervenţie. Purtătorul de cuvânt ISU Suceava a precizat că victima nu a mai putut fi salvată, în ciuda manevrelor de resuscitare care au fost efectuate, fiind declarat decesul.
Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie pentru preluarea celorlalte victime ale accidentului, la faţa locului urmând să fie trimise ambulanţe din toate zonele judeţului, inclusiv ambulanţa pentru transport victime multiple.
El a arătat că ceilalţi răniţi sunt evaluaţi în ambulanţe şi li se acordă îngrijiri medicale, urmând să fie transportaţi la spital pentru investigaţii şi tratament specific. (O.S.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …