Monday , April 29 2024

Accident cu şofer şi victimă băuţi, la Burla

accident


Sâmbătă seară, în jurul orei 07.30, pe un drum comunal neclasificat, din localitatea Burla, Ilie Zepciuc, un bărbat de 36 ani, localnic, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea un Fiat Punto, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit cu partea dreapta faţă un podeţ. În urma impactului, un bărbat de 45 ani, din comuna Volovăţ, pasager într-un alt autoturism a suferit leziuni. După producerea accidentului, Ilie Zepciuc a mutat autoturismul implicat în accident în curtea unei alte locuinţe după s-a dus acasă. Ulterior, victima a fost transportată cu ambulanţa la spital, necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost identificat în cele din urmă de poliţişti la domiciliu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost şi ea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg /l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări faţă de bărbatul de 36 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”, “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, “părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei” şi “modificarea stării locului accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane fără acordul poliţiei”.

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …