Saturday , April 20 2024

Acces la Târgul de Crăciun doar cu certificat

Primăria va organiza în acest an în centrul Sucevei  “Târgul de Crăciun” între 26 noiembrie 2021 și 15 ianuarie 2022. Intrarea se va face însă pe bază de certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală.

Primăria Municipiului Suceava va organiza în acest an o ediție a „Târgului de Crăciun” între 26 noiembrie 2021 și 15 ianuarie 2022. După cum a anunțat primarul Ion Lungu, s-a obținut deja avizul de la Direcția de Sănătate Publică. În conferința de presă de miercuri dimineață, 17 noiembrie, primarul Ion Lungu a precizat că intrarea se va face pe bază de certificat verde. „Va fi un perimetru închis cu căsuțele pe care le montăm acolo pentru meșteșugari și pentru „Produs în Bucovina” în limita a 30% din capacitatea spațiului. Vor avea acces persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanele care au trecut prin boală”, a declarat Ion Lungu.

Cu alte cuvinte, după o pauză de un an în care acest târg nu a mai fost organizat în contextul pandemiei, acum doar o parte din suceveni se vor putea bucura de cumpărături de la meșteri populari, prezentate în căsuțele amenajate în zonă, dar și de bunătăți culinare marca „Produs în Bucovina”.

„Vom face un perimetru acolo așa cum se întâmplă în orașele mai la Oradea la Sibiu, Cluj. Poliția Locală va verifica accesul pe bază de certificat verde”, a spus Ion Lungu.

Totuși, primarul a lăsat să se înțeleagă că va fi o „portiță” de scăpare și pentru cei nevaccinați: „copiii sub 12 ani pot intra cu părinții gratuit”. În eventualitatea în care nu se intervine cu vreo regulă nouă că și părinții trebuie să fie vaccinați, atunci de ofertele de la Târgul de Crăciun se vor putea bucura și alți suceveni care, de exemplu, cei care, din considerente medicale, nu se încadrează în categoria persoanelor eligibile la vaccinare. „E o perioadă critică și toți oamenii au nevoie să se relaxeze, să mai facă și cumpărături și să nu le luăm bucuria acestui Târg de Crăciun în acest an”, a conchis Ion Lungu. (D.P.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …