Monday , May 13 2024

A încetat din viață cunoscutul agronom și jurnalist sucevean Gheorghe Zaharescu

Miercuri, la Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, s-a stins din viață inginerul agronom Gheorghe Zaharescu.

Născut la 11.11.1929 în Dumbrăvița, Vadu Moldovei, județul Suceava, Gheorghe Zaharescu a absolvit Liceul Militar din Iași, urmând ulterior cursurile Facultății de Agronomie Iași.  Pa­-siu­nea sa de o viață petru agricultură și incontestabila competență profesională l-au propulsat în funcția de Director al Casei Agronomului, funcție pe care a deținut-o vreme de zeci de ani, timp în care toți inginerii agronomi din județ au participat la cursuri de specialitate în timpul cărora inginerul Zaharescu le-a destăinuit multe din secretele meseriei.

Concomitent, Gheorghe Zaharescu s-a dovedit a fi și un jurnalist de mare calitate, fiind redactor colaborator la cotidianul “Zori noi”, devenit apoi “Crai  nou”. În anii de după Revoluție a fost director zonal al publicației “Pagini aurii”. Plecarea sa într-o lume mai bună înseamnă totodată o mare pierdere pentru sucevenii care l-au cunoscut și care, fără excepție, l-au stimat și l-au îndrăgit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Vezi si

Incendiu cu mari degajări de fum în Salcea, la o fabrică de termopane (VIDEO)

Duminică în jurul orei 10.30, un incendiu a cuprins o hală a unei firme cu …