Friday , March 29 2024

A fost deschis oficial Centrul de Cardiologie și Radiologie Intervențională BETHESDA, o investiție de peste 2 milioane euro

Vineri, 28 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a Centrului de Cardiologie si Radiologie Interventionala Bethesda, situat pe str. Nicolae Labis nr. 33, la intrarea pe Serpentine, pe sensul dinspre strada Traian Vuia din Suceava. La noua unitate medicală vor fi realizate atât intervenții cardiace – coronarografii, implantare de stenturi, cât si radiologie intervențională – chemoembolizari pentru fibroame uterine și pentru tumori cu diferite localizari.

Centrul de Cardiologie si Radiologie Interventionala Bethesda reprezintă o investiție de peste 2 milioane euro, cu aparatura performantă, atât pe partea de cardiologie, cît si de cardiologie intervențională.

La noua unitate medicală vor fi realizate atât intervenții cardiace – coronarografii, implantare de stenturi, cât si radiologie intervențională – chemoembolizari pentru fibroame uterine și pentru tumori cu diferite localizari.

Toate aceste proceduri vor fi posibile datorită echipamentelor de ultimă generație, a medicului Haret Roberto, care revine la Suceava, a dr. Mihai Creteanu jr., a dr. Lulciuc Catalin, existând și perspectiva de colaborare cu un medic român specializat în Franța, cu experiență într-un centru de flebologie pentru tratamentul patologiei venoase, în special patologia venelor profunde ale membrelor inferioare.

La deschiderea oficială a Centrului au fost prezenți președintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur,  primarul Ion Lungu, presedintele Colegiului Medicilor, dr. Sorin Hîncu, directorul Casei de Asigurari de Sanatate –  Larisa Blanari, directorul DSP Suceava – Olivia Ioana Vlad, deputatul Ioan Balan, viceprimarul  Lucian Harșovschi si medici specialisti, care au apreciat investitia facuta si utilitatea acesteia pentru pacientii din Suceava si nu numai, fiind o investitie cu caracter regional.

”Investitia si proiectul acesta sunt complementare serviciilor asigurate de sistemul public de sănătate. Bethesda si-a propus mereu să fie un colaborator al sistemului public și nu un competitor, pentru a creste stacheta asistentei medicale in Suceava, aducand excelenta si profesionalismul mai aproape de bolnav, pentru ca pacientul să nu fie nevoit sp caute servicii de calitate in alte centre universitare sau in alta țară”, a  declarat medicul Ștefan Pușcașu, managerul Bethesda.

Activitatea Centrului va începe marți, 1 noiembrie 2022.  (O.S.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …