Thursday , April 25 2024

90 de bilete de tratament pentru pensionarii suceveni, cu plecare în stațiuni în intervalul 8 – 11 aprilie 2022

Constantin Boliacu, directorul Casei Județene de Pensii  (CJP) Suceava, a anunțat că, în prezent, se eliberează biletele de tratament aferente seriei a III-a. În acest context,  directorul CJP Suceava a adus la cunoștință  pensionarilor suceveni, atât celor care care au formulat cerere de acordare a unui bilet de tratament până la acest moment, cât și celor care până în prezent  nu au formulat cerere în acest sens, că se pot adresa Casei Județene de Pensii Suceava, pentru eliberarea unui bilet din această serie.

pensionari, statiune, Obiectiv, Suceava, stiri, 1 Mai

Persoanele  care au calitatea de pensionar și sunt interesate de acordarea unui bilet de tratament din această serie dar nu au formulat cerere până la acest moment, se pot prezenta la Casa Județeană de Pensii Suceava și pot depune cerere în acest sens, până pe data de 06 aprilie 2022.

Pentru această serie, au fost alocate Casei Județene de Pensii Suceava un număr de 90 bilete de tratament, în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Herculane, Olănești, Techirghiol, Vatra Dornei, Călimănești,  Covasna ,Pucioasa, Moneasa, Nicolina și Geoagiu Băi.  Plecarea în stațiune  se va face  în intervalul  08 – 11 aprilie 2022.

Constantin Boliacu a mai precizat că, în cazul în care nu vor exista solicitări pentru aceste bilete de tratament, ele vor fi returnate Casei Naționale de Pensii Publice. (O.S.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …