Sunday , February 5 2023

9 unități de învățământ sucevene au câștigat titlul de ”Școală Europeană” în acest an. Școala Gimnazială nr. 10 Suceava ocupă locul 3 la nivel național

Ministerul Educației a făcut publică lista cu cele 90 de școli câștigătoare în cadrul competiției naționale ”Școală Europeană” 2022, care nu a mai fost organizată în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Județul Suceava este prezent în acest clasament cu 9 unități de învățământ preuniversitar care au dobândit titlul de școală europeană în urma derulării unor proiecte europene.  Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 10 Suceava, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat” Suceava, Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc și Liceul cu Program Sportiv Suceava (singurul de profil din țară), în ordinea punctajelor obținute. De precizat că toate școlile sucevene s-au clasat în prima jumătate a clasamentului, iar Școala Gimnazială nr. 10 Suceava ocupă locul 3 la nivel național, în timp ce Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret se află pe locul 4, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava pe locul 6 și Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc pe locul 8.

Competiția ”Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului avut de activitățile derulate în cadrul proiectelor europene asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Potrivit Ministerului Educației, certificarea școlilor cu titlul ”Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide”, conform sursei citate anterior.

Certificatul de ”Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de 3 ani. După aceea, şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut. (O. NUȚU)

 

Vezi si

Programul detaliat al manifestărilor organizate de Primărie la împlinirea a 635 de ani de la atestarea documentară a Sucevei

Primăria municipiului Suceava a anunțat, sâmbătă dimineață, programul detaliat al manifestărilor prilejuite de sărbătorirea împlinirii …