Saturday , April 20 2024

9 indivizi amendați după un scandal petrecut marți seara pe o stradă din Salcea

Pe 30 noiembrie, la orele 22:30, lucrătorii polițiștii din Salcea au fost sesizați telefonic de către P. Alina  cu privire la faptul că un grup de tineri fac scandal la poarta locuinței sale.

politia, masina noua Obiectiv

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că T. Lucian Alexandru, de 24 ani, P. Valentin – Florin de 18 ani, Ş. Dumitru – Iulian, de 19 ani, O. Denis – Gabriel, de 17 ani, C. Denis – Adrian, de 16 ani și P. Emilian – Victor de 16 ani, toți din orașul Salcea, se deplasau pe str. Victoriei, iar când au trecut prin dreptul locuinței familiei P., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au intrat în conflict cu P. Ionuț – Florin de 21 ani, P. Cătălin – Bogdan de 16 ani și mama acestora, P. Luiza – Alina, adresându-și reciproc injurii și expresii jignitoare. Conflictul a escaladat, iar între P. Ionuț – Florin și de cealaltă parte numiții T. Lucian Alexandru și  P. Valentin – Florin a avut loc o altercație, împrejurare în care primul i-a lovit pe ceilalți doi. În urma altercației, P. Valentin – Florin a suferit o contuzie în zona capului solicitând deplasarea la fața locului a unei ambulanțe.

La fața locului a sosit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava care l-a transportat pe P. Valentin – Florin la Secția UPU Suceava în vederea efectuării de investigații suplimentare. Un prim diagnostic al medicului de pe echipajul medical care a intervenit fiind de „contuzie zona parietală dreapta produsă prin lovire”.

În cauză, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, cauza urmând a fi soluționată prin unitatea de Parchet competentă.

Totodată un număr de 9 persoane implicate în scandal, au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 13.750 lei,  conform Legii 61/91 republicată .

De asemenea vor fi efectuate verificări cu privire la deținerea certificatului verde covid, întrucât nu au fost identificate toate persoanele implicate la fața locului, urmând ca în caz contrar, cei în cauză să fie sancționați cu amendă conform Legii 55/2020, având în vedere că scandalul a avut loc după orele 22:00.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …