Thursday , June 13 2024

8 percheziții în Suceava în două dosare de evaziune fiscală cu prejudicii aduse statului de peste 1.8 milioane de lei

Miercuri, 29 martie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară în cadrul unui dosar de evaziune fiscală, în care s-a reţinut că în perioada 01.01.2018-30.09.2018, administratorul unei societăţi comerciale din Suceava a omis în parte să evidenţieze în actele contabile operaţiunile comerciale derulate cu mai mulţi agenţi economici, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat, iar în luna iunie 2018 a înregistrat în contabilitatea achiziţii fictive de mărfuri de la o societate comercială, producând astfel un prejudiciu statului român în sumă totală de 1.037.516 lei, din care 114.771 lei impozit pe profit, 784.867 lei TVA şi 137.878 impozit pe venitul microîntreprinderii.

Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară în cadrul unui dosar de evaziune fiscală, în care s-a reţinut că în perioada 01.01.2017 – 31.12.2020, în evidenţa contabilă a celor două societăţi vizate de anchetă au fost înregistrate doar o parte din veniturile realizate din prestări de servicii de instruire teoretică şi practică în vederea obţinerii permiselor de conducători auto, pentru diverse categorii, efectuate în beneficiul mai multor persoane fizice, rezultând o diferenţă neînregistrată în contabilitate, împrejurare în care bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 536.084 lei (din care 509.280 lei reprezentând TVA şi 26.804 lei reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor), respectiv 292.698 lei (din care 281.889 lei, reprezentând TVA şi 10.809 lei, reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor).

Poliţişti şi procurori desfăşoară miercuri 169 de percheziţii în București şi în mai multe judeţe, în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţiuni de mediu si corupţie, 75 de persoane urmând să fie duse la audieri. (O.S.)

Vezi si

LUNGU: Harșovschi spunea că nu împarte victoria cu nimeni. Nici înfrângerea să n-o împartă cu nimeni. Din cauza lui s-a pierdut și Consiliul Județean (VIDEO)

”Festivalul democrației” s-a încheiat, trecem la treabă. Așa a început conferința de presă de miercuri …