Saturday , November 26 2022

76 de profesori, la un pas de a pierde gradul didactic I

Cadrele didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare cu titlul științific de doctor, anterior datei de 1 iulie 2017, nu mai pot beneficia de ambele facilități, potrivit unui ordin al Ministerului Educației. ”Ordinul a fost emis în iunie, însă de atunci plata salariilor pentru aceste 76 de cadre didactice, pentru că atâtea se regăsesc în această situație, nu a fost modificată, pentru că sindicatele au atacat în instanță acest ordin. Acum, Ministerul Educației a insistat să punem în practică ordinul și să fie refăcute statele de personal aferente lunii septembrie. Dar noi am arătat că există această acțiune demarată în instanță și că nu putem aplica ordinul până nu se soluționează pe fond. Drept urmare, nu vom schimba statele de personal deocamdată”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu 

Un ordin al Ministerului Educației, din luna iunie a.c., a interzis cumulul sporului de doctorat cu salariul aferent gradului didactic I, pentru acele cadre didactice care au obținut titlul de doctor înainte de 2017. Imediat după apariția ordinului cu pricina, sindicaliștii din educație au reacționat și au atacat în instanță documentul, însă, până la soluționarea cauzei, situația a cauzat foarte multe griji și neplăceri profesorilor vizați.

La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul Şcolar Județean Suceava a transmis în unitățile de învățământ de stat din județ o adresă prin care explică conținutul ordinului 3993/16.06.2021 și solicitarea Ministerului Educației de a fi refăcute statele de personal aferente lunii septembrie 2021, cu respectarea prevederilor ordinului. Astfel, cadrele didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare cu titlul științific de doctor, anterior datei de 1 iulie 2017, nu mai pot beneficia de ambele facilități. O dată cu această adresă, IŞJ Suceava a transmis și un certificat de grefă emis de Curtea de Apel București prin care se admite că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Învățământ ”Spiru Haret” au atacat în contencios administrativ ordinul și că se suspendă executarea art. 1 alin.(2) din ordinul 3993/2021 până la pronunțarea instanței de fond  asupra acțiunii.

”Ordinul a fost emis în iunie, însă de atunci plata salariilor pentru aceste 76 de cadre didactice, pentru că atâtea se regăsesc în această situație, nu a fost modificată, pentru că sindicatele au atacat în instanță acest ordin. Acum, Ministerul Educației a insistat să punem în practică ordinul și să fie refăcute statele de personal aferente lunii septembrie. Dar noi am arătat că există această acțiune demarată în instanță și că nu putem aplica ordinul până nu se soluționează pe fond. Drept urmare, nu vom schimba statele de personal deocamdată”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

Dacă instanța va decide că profesorii vor trebui să aleagă între sporul de doctorat, care reprezintă 50% din salariul minim brut pe economie, sau echivalarea cu gradul didactic I, zeci de cadre didactice din județul nostru vor încasa salarii cu câteva sute de lei mai mici. Sindicaliștii spun că o prevedere legislativă nu se poate aplica retroactiv, tocmai de aceea au acționat în instanță ordinul de ministru care prevede acest lucru. Limitarea folosirii titlului de doctor de cadrele didactice indiferent de anul în care a fost obținut, prin alegerea sporului salarial sau a echivalării gradului didactic, era valabilă doar pentru profesorii care au obținut titlul de doctor până la 1 iulie 2017 prin legea salarizării unice, iar ordinul ministrului Educației extinde acest aspect și pentru profesorii care au titlul de doctor înainte de 2017. Sindicaliștii din sistemul de învățământ au solicitat revocarea parțială a ordinului, respectiv a prevederilor art. (1) alin. (2), motivând că dispozițiile citate sunt nelegale, deoarece un act normativ sau administrativ își intră în drepturi de la apariția lui în Monitorul Oficial și are efecte pe viitor. (Oana NUȚU)

Vezi si

Patru suceveni au ajuns la spital cu infarct miocardic acut în doar 24 de ore

Aceștia au salvați după ce au primit tratament în cadrul Centrului de Cardiologie Intervențională În …

6 comments

  1. Avem atâția doctori în învățământ de ne putem compara cu cei din sistemul sanitar. Noroc că aia sunt medici. S-au făcut o grămadă de doctori,pe banda rulanta ,asa cum scot și absolvenți de învățământ universitar care nu sunt buni nici de vânzători(să mă scuze aceasta breasla de comparație). Înainte de revoluție, când auzi că vreun profesor și a dat doctoratul știai că e doxa de carte. Acum avem și femei de serviciu cu doctorat. Daca sunt doctori în învățământ să candideze la posturi universitare. Aici sa fie acei ce chiar vor să facă învățământ cu elevii. Se știe cum se iau titlurile de doctor , așa că să nu ne mai batem cu pumnul în piept că suntem deștepți. Daca eram așa , eram la multinațională (că doar suntem doctori) pe bani multi. S-ar fi bătut multinaționalele sa ii ia va specialiști.

  2. Este corect pentru profesorii care au obtinut doctoratul dupa 2017 si trebuie sa treaca prin toate examinarile de grad. Este un act de justitie care creeaza corectitudine intre cadre didatice cu exact aceeasi pregatire. Ex. De ce un profesor care are doctorat sa astepte inca minim sapte ani pentru gradul didactic 1 iar altul sa il obtina instant?

  3. Profesorii cu doctorat, sa mearga sa lucreze in invatamantul universitar nu in preuniversitar. Functia de profesor in preuniversitar nu necesita doctorat. De ce nu se da si un spor si pt cei care au master?

  4. Sa zica multumesc.
    Sigur daca vor fi luate la puricat lucrarile, 99,9% vor fi dovedite PLAGIAT. Oare nu ar trenui sa dea banii luati cu japca inapoi?

    • Daca dumneata ai facut astfel, asa crezi ca facut toaaata lumea?

    • In mod normal, minsterul educatiei, ar fi trebuit sa ceara verificarea tuturor tezelor de doctorat, la fel ca la alte categorii.
      In caz de PLAGIAT, trebuie recuperat ultimul RON de la ticalosi, chiar daca actualmente sunt pensionari.
      De ce nu s-a facut asta? Simplu. In primul rand sefii e fposibil sa aiba astfel de doctorate, doar am avut PRIM MINISTRU delcarat plagiator.