Thursday , April 25 2024

75,71% dintre angajații din învățământul sucevean intră azi în grevă.  Unii profesori care nu participă la protest au cerut elevilor să fie prezenți la cursurile lor

 ”Nu există nicio prevedere în lege care să stipuleze obligațiile elevului pe perioada grevei din școli, dacă se impune prezența la cursurile profesorilor care nu participă la grevă sau nu. Oricum, procesul instructiv-educativ va fi dat peste cap în școlile unde angajații intră în grevă, deci nu înțeleg de ce să chemi elevii la una-două ore. Important de precizat că, acolo unde părinții vor decide să ducă copiii la școală în perioada grevei, aceștia vor fi supravegheați, deși recomandarea este ca elevii să rămână acasă de luni”, a declarat Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava. Din datele centralizate vineri, 19 mai a.c., de către Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, la solicitarea Ministerului Educației, reiese că 75,71% dintre angajații din învățământul sucevean vor fi în grevă, începând de azi.

 

Luni se declanșează greva generală în învățământ, după ce angajații din sistem care sunt membri de sindicat au votat într-un procent covârșitor pentru această formă de protest, nemulțumiți fiind, în principal, de salarizare. Din datele centralizate vineri, 19 mai a.c., de către Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, la solicitarea Ministerului Educației, reiese că 75,71% dintre angajații din învățământul sucevean vor fi în grevă, începând de luni.

”Ministerul ne-a cerut doar numărul angajaților din școli care vor intra în grevă generală de luni. Nu s-au cerut liste cu nume sau alte date, ci doar numărul total. Avem 10.903 angajați în învățământul sucevean, dintre care 8.255 au declarat că intră de luni în grevă. În ceea ce privește cadrele didactice, sunt 8.018 în județ, iar 6.451 dintre ele au optat pentru greva generală. Angajații care au semnat pentru grevă și se răzgândesc, pentru că au această variantă, trebuie să facă o solicitare scrisă prin care să comunice schimbarea deciziei. Li s-a recomandat părinților să nu trimită copiii la școală luni, însă cei care vor merge la clasă vor fi supravegheați”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci, șeful IŞJ Suceava.

Elevii au fost înștiințați vineri de personalul didactic care participă la greva generală despre suspendarea cursurilor începând cu data de 22 mai, cu recomandarea de a nu veni la școală. Unitățile de învățământ au postat anunțuri la aviziere și pe site-urile proprii despre declanșarea grevei generale, astfel încât părinții să fie informați oficial. Totuși, au fost și mesaje în care s-a precizat foarte clar că profesorii care nu participă la grevă îi așteaptă pe elevi la cursuri.

”Stimați părinți și dragi elevi, după cum știți deja, de luni se declanșează greva generală în învățământ. La unitatea noastră școlară sunt 3 cadre didactice care nu se vor afla în grevă și care își vor desfășura activitățile didactice conform orarului, ceea ce presupune consemnarea absențelor și întreaga activitate didactică aferentă. Cele 3 cadre didactice sunt directorii liceului, Adrian Puiu si Luminița Lăzărescu, si domnul profesor Laurian Abălașei. Prin urmare, la orele celor 3 profesori elevii au obligația să fie prezenți în sala de clasă. Celelalte cadre didactice vor fi prezente în școală, dar fiecare va decide dacă va rămâne în cancelarie sau va veni la clasă pentru a asigura supravegherea elevilor. Venirea elevilor la școală, pe durata grevei, este strict opțiunea părinților, liceul nici nu poate impune prezența (cu excepția orelor celor 3 cadre didactice menționate), dar nici nu o poate interzice. Obligația elevilor prezenți la liceu va fi să stea în sala de clasă pe parcursul orelor fără să perturbe liniștea si ordinea în instituție, prezența si circulația pe holuri fiind permise doar în intervalele de pauză”, este mesajul transmis în cursul zilei de vineri de către conducerea Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.

Sindicaliștii susțin că solicitarea prezenței elevilor la cursuri în unitățile de învățământ în care procentul cadrelor didactice care intră în grevă generală este foarte mare poate fi considerată exces de zel. În cazul grupelor de grădiniță sau al claselor primare, participarea la cursuri ar fi ușor de gestionat chiar dacă vorbim de una-două cadre didactice care nu iau parte la grevă, însă la clasele de liceu, la materii la care elevii au una sau două ore pe săptămână situația devine complicată, mai ales dacă vorbim despre copii care au reședința în alte localități decât cea în care se află unitatea de învățământ.

”Nu există nicio prevedere în lege care să stipuleze obligațiile elevului pe perioada grevei din școli, dacă se impune prezența la cursurile profesorilor care nu participă la grevă sau nu. Oricum, procesul instructiv-educativ va fi dat peste cap în școlile unde angajații intră în grevă, deci nu înțeleg de ce să chemi elevii la una-două ore. Important de precizat că, acolo unde părinții vor decide să ducă copiii la școală în perioada grevei, aceștia vor fi supravegheați, deși recomandarea este ca elevii să rămână acasă de luni”, a declarat Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, care numără 8.000 de membri, iar peste 80% dintre ei au votat pentru declanșarea grevei generale.

Singura certitudine cu privire la situația elevilor pe perioada grevei generale în școli este că cei prezenți în sălile de clasă vor fi supravegheați, iar recomandarea sindicatelor este ca profesorii care nu participă la protest să se ocupe de acest aspect.

Ministerul Educației a transmis că, în situația în care greva generală din învățământ nu se termină în 1-2 zile, va veni cu precizări suplimentare, având în vedere că în zilele de 24 și 25 mai urma să aibă loc Evaluarea Națională la clasa a VI-a, iar în perioada 29 mai-7 iunie este programată înscrierea candidaților la examenul național de Bacalaureat. (Oana NUȚU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …