Thursday , April 25 2024

72 de pensionari suceveni vor pleca la tratament, la sfârșitul acestei luni

72 de pensionari suceveni care au depus cereri la Casa Județeană de Pensii Suceava vor pleca, zilele acestea, în concediu pe bani puțini. Aceștia reprezintă cea de-a III-a serie din acest an care beneficiază de bilete de tratament, iar plecarea în stațiuni este programată în perioada 23-25 aprilie. De menționat că din cele 102 cereri depuse, au fost aprobate 70%.

Constantin Boliacu (foto), directorul general al Casei de Pensii Suceava, a anunțat că pensionarii suceveni vor pleca în stațiunile 1 Mai, Buziaș, Nicolina, Olănești, Covasna, Amara, Geoagiu Băi, Moneasa și Pucioasa.

Persoanele beneficiare ale biletelor de tratament trebuie să se prezinte la sediul Casei de Pensii Suceava cu biletul de trimitere-formular în regim special, de la medic şi cu actul de identitate în original. Biletele pot fi ridicate de către titulari, de la ghișeul 16, situat la parterul instituției. Doar în cazuri excepționale, biletele de tratament pot fi luate de o altă persoană, cu procură notarială. (C.R.))

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …