Saturday , April 20 2024

72 de jandarmi suceveni  au fost înaintați în grad

Luni, 1 august, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava s-a desfășurat un ceremonial militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, la termen, a unui număr de 72 de cadre (6 ofițeri și 66 subofițeri), care au îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare.

Cei avansați au fost felicitați de către conducerea unității, care le-a înmânat noile grade și le-a transmis tuturor cele mai frumoase gânduri și îndemnul de a sluji în continuare, cu devotament, patria.

În fiecare an, la data de 1 august, sunt înaintați în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naționale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …