Thursday , April 25 2024

67 de șoferi vitezomani au rămas în week-end fără permis

Pentru viteză excesivă, depășiri neregulamentare și neacordări de prioritate, polițiștii au adunat amenzi în valoare totală de aproape 275.000 de lei 

În scopul impunerii unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, în perioada 10-12 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ a organizat și desfășurat o acțiune pe linia combaterii excesului de viteză și a depășirilor neregulamentare.

Echipajele rutiere care s-au aflat în week-end pe șoselele din județ au aplicat 572 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 274.806 lei, din care 405 pentru viteză, 20 pentru depășiri nere­gulamentare, 50 pentru nefolosirea centurii de siguranță, două pentru neacordare prioritate, una pentru consum de alcool, una pentru lumini DNE, iar 93 pentru alte abateri.

67 de șoferi au rămas fără permis, 46 dintre ei pentru că nu au respectat viteza legală, 18 pentru depășiri ­nere­gulamentare, doi pentru neacordare de prioritate și unul pentru consum de alcool. De asemenea, polițiștii au reținut și cinci certificate de înmatriculare.

Unul dintre conducătorii prinși conducând cu viteză excesivă este Constantin L., de 50 de ani, din orașul Broșteni, care conducea pe DN17 cu viteza de 106 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă permisă de lege era de 50 km/h. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …