Friday , April 26 2024

7 specializări nou-înființate în cadrul USV au primit autorizare de funcționare de la ARACIS

Cu mai bine de o săptămână înaintea începerii perioadei de înscriere pentru admiterea din acest an la cele 10 facultăți din cadrul USV, alte cinci specializări noi așteaptă validarea ARACIS pentru a se activa în prima sesiune de admitere. Este vorba despre specializările de licență Tehnică dentară, Rețele și software de telecomunicații, Robotică și Autovehicule rutiere, dar și programul de masterat Nutriție și Recuperare medicală  

în ședința de Consiliu a Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul Superior (ARACIS) de ieri au fost ­ana­lizate și validate 36 programe de studii universitare, dintre care 28 programe de studii universitare de licență, opt programe de studii universitare de masterat și o ­eva­luare instituțională.  Printre acestea s-au regăsit și 5 specializări noi de licență din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava și două de masterat, care au fost acreditate.

Este vorba despre programele de licență Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule și Energetică și tehnologii informatice, care au primit autorizare de funcționare provizorie pentru 60 de studenți/an, și științe gastronomice, care va putea cuprinde la studii 50 de studenți/an, cu mențiunea că acesta este un Program nou în Nomenclatorul specializărilor în domeniul științe inginerești aplicate. Celelalte două specializări de licență noi care apar în lista programelor de studii analizate și validate de ARACIS în ședința de ieri sunt Echipamente și sisteme medicale, care va putea școlariza 60 de studenți/an și Resurse umane, cu 50 de studenți/an, acestea fiind deja anunțate de prorectorul Mihai Dimian că au trecut cu brio de evaluare încă de săptămâna trecută.

Pentru studiile de masterat, ARACIS a oferit avizul de acre­ditare pentru noul domeniu Economie-Globalizare și diplomație economică, pentru 50 de studenți/an. De asemenea, Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale – Securitate cibernetică a primit încadrarea în programul de masterat în domeniul acreditat Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale.

Cu mai bine de o săptămână înaintea începerii perioadei de înscriere pentru admiterea din acest an la cele 10 facultăți din cadrul USV, alte cinci specializări noi așteaptă validarea ARACIS pentru a se activa în prima sesiune de admitere. Este vorba despre specializările de licență Tehnică dentară, Rețele și software de telecomunicații, Robotică și Autovehicule rutiere, dar și programul de masterat Nutriție și Recuperare medicală. Condu­cerea USV a informat că la admiterea din iulie, pentru aceste specializări, se vor face înscrieri doar dacă autorizarea provizorie va fi aprobată în Consiliul ARACIS până la data de 3 iulie a.c. și că programele acestea se activează în condițiile în care este publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern cu privire la actualizarea programelor de studiu care vor funcționa în anul universitar 2020-2021.

Sesiunea de admitere din luna iulie, pentru ciclurile de studii universitare de licență, master și conversie profesională, începe cu înscrierea candidaților, care va avea loc în perioada 6-15 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică) – pentru specializările unde există probe, și 6-17 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică) – pentru specializările unde nu există probe. (Oana NUȚU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …