Thursday , April 25 2024

595 de studenţi s-au înmatriculat în primele două zile pentru a urma cursurile la Universitatea "Stefan cel Mare"

Perioada de înmatriculări se va încheia în data de 31 iulie, până atunci, absolvenţii de liceu care şi-au depus dosare de înscriere pot confirma că vor studia la USV 

usv [800x600]

In primele două zile, pentru a urma cursurile universitare la zi la facultăţile din cadrul Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava s-au înmatriculat 595 de studenţi, din cei 2.013 înscrişi. Menţionăm că în prima zi s-au înmatriculat 339 de studenţi. La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, pe cele 176 de locuri, s-au înmatriculat în primele două zile, 111 studenţi, în schimb, a Facultatea de Inginerie Alimentară, pe cele 247 de locuri, s-au înmatriculat până duminică, 57 de absolvenţi. La Facultatea de Inginerie Electrică şi Stiinţa Calculatoarelor, pe cele 340 de locuri s-au înmatriculat, în primele două zile doar 79 de studenţi, iar la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management pe cele 133 de locuri s-au înmatriculat doar 33 de studenţi. O astfel de situaţie întâlnim şi la Facultatea de Istorie şi Geografie, unde pe cele 403 locuri s-au înmatriculat 45 de studenţi.
Nici la nivelul Facultăţii de Litere şi Stiinţe ale Comunicării, înmatriculările nu au fost în număr mare, astfel, pe cele 354 de locuri s-au înmatriculat doar 57 de studenţi. In cadrul Facultăţii de Silvicultură, pe cele 149 de locuri au fost înmatriculaţi 38 de studenţi, iar în cadrul Facultăţii de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică pe cele 786 de locuri au fost înmatriculaţi 134 de candidaţi, din totalul de 525 de înscrişi. La Facultatea de Stiinţe ale Educaţiei, pe cele 97 de locuri, au fost înmatriculaţi, până ieri, 41 de studenţi.
Menţionăm că perioada de înmatriculări la universitatea suceveană mai durează încă cinci zile, adică până pe data de 31 iulie. Amintim că, deşi Universitatea “Stefan cel Mare” a admis şi studenţi cu medii de cinci, aceştia nu s-au înghesuit în a se înscrie, astfel, pe cele 2.685 de locuri propuse de unitatea superioară de învăţământ, s-au înscris 2.013 absolvenţi de liceu, 672 de locuri rămânând neocupate. (I.G.N.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …