Saturday , April 20 2024

55 de cazuri de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore în județul Suceava. 3 bolnavi COVID la ATI

55 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în județul Suceava în ultimele 24 de ore, a anunțat Ministerul Sănătății duminică, 17 iulie. Cifra este în creștere față de sâmbătă, când au fost anunțate 41 de noi infectări.

De asemenea, crește și incidența la nivel județean, ajungând la 0,56 la mia de locuitori.

În ceea ce priuvește situația spitalizărilor, numărul celor internați cu COVID este aproape la fel ca sâmbătă, 86 de pacienți, iar 10 sunt copii. Este totuși de remarcat că sunt 3 bolnavi la Terapie Intensivă.

În România, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.165 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.942 mai puține față de ziua anterioară. 393 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, scrie Mediafax.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 72 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.895, cu 171 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 108 persoane, cu 5 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 108 pacienți internați la ATI, 83 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 328 sunt minori, 326 fiind internați în secții, cu 63 mai mult față de ziua anterioară și 2 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

În intervalul 16.07.2022 (10:00) – 17.07.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP decesul unei femei, fără decese raportate anterior intervalului de referință. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani. Pacienta care a decedat prezenta comorbidități și era nevaccinată.

Până duminică, 65.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.410 teste RT-PCR ( 1.040 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.370 la cerere) și 7.220 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.251.003 teste RT-PCR și 10.486.989 teste rapide antigenice.

 

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …