505 ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare

La data de 20 Aprilie 1517, pe tronul Moldovei urcă Ştefăniţă Vodă. Ștefăniță Vodă cel Tânăr, sau Ștefan al IV-lea al Moldovei cum mai este găsit în diverse surse istorice s-a născut cel mai probabil în anul 1506 (cu toate că există și surse care plasează nașterea sa fie în 1503, fie în 1508) și a murit de tânăr, în anul 1527, după aproape un deceniu de domnie, la data de 14 ianuarie 1527. Fiu al lui Bogdan al III-lea cel Orb (1470-1517) şi nepot al lui Stefan cel Mare şi Sfânt, Ștefan al IV-lea al Moldovei a fost ales domnitor deşi la moartea părintelui său avea (în jur de) 10 ani iar vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. Până în 1523 este de remarcat, printre altele, că în 1518 tătarii intră în Moldova, dar sunt înfrânți pe 8 August 1518, la Ciuhru, lângă târgul Șerbanca la Prut de vornicul Țării de Jos, Petrea Cărăbățul, care primește ajutor și de la polonezi.

În 1523, în urma intrigilor de la curte, Ştefăniţă-Vodă care preluase cu un an mai devreme frâiele domniei, l-a decapitat pe Luca Arbore și apoi pe fiii acestuia dând dovadă că este o fire nestăpânită, după cum a fost caracterizat de istorici. „Într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe. Numai atâta putem cunoaște că norocul fie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescut Ștefan vodă pre palmile lui, avându atâta credință și în tineréțile lui Ștefan vodă toată țara otcârmuia, unde mulți vrăjmași i s-au aflatu, cu multe cuvinte réle l-au îmbucat în urechile domnu-său. Ci pururea tinerii să pleacă și cred cuvintele céle réle (a puhlibuitorilor). Și acea plată au luat de la dânsul, în loc de dulceață amar, pentru nevoința lui cea mare, că nici judecatu, nici dovedit au pierit. De care lucru mulți înspăimântați din lăcuitorii țării au început a gândi cum vor lua și ei plată ca și Arburie, că nu multă vréme după acéia, într-același an, au tăiat și pe ficiorii lui Arburie, pre Toader și pre Nichita”, scrie nu lipsit de o oarecare amărăciune cronicarul Grigore Ureche în letopisețul Țării Moldovei. Și nu întâmplător pentru că domnia lui Ştefăniţă-Vodă a fost una sub semnul cruzimii și căsăpirii multor mari boieri care, mai cu seamă după 1523, au început să părăsească Moldova, adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și în Țara Românească. „Vă leato 7031 (1523) martie în 20 de zile, pribegit-au Șarpe-postélnicul, de frica lui Ștefan vodă, în Țara Leșască … Văzându boierii și lăcuitorii țărâi Moldovei moartea lui Arburie hatmanul, mai apoi și a ficiorilor lui, știind ce bine au avut Ștefan vodă de la dânșii și mai apoi cu ce plată le-au plătit, cu toții s-au întristat de vrăjmășiia lui Ștefan vodă, socotind că și ei vor lua acea plată, care au luat și Arbure, cu toții s-au rădicat asupra lui, septevrie șapte zile. Ci nimica nu au folosit, că celui fricos și înspăimat, știindu-și moartea de-a pururea înaintea ochilor, nici un loc de odihnă nu-i, nici inima de război. Și văzându că lui Ștefan vodă i-au venit țara întru ajutoriu, s-au răsipitu printr-alte țări, lăsându-și ocinele și moșiile. Iară pre Costea pârcălabul și pre Ivanco logofătul și pre Sima vistiiernicul și pre alții pre mulți, i-au prinsu vii și le-au tăiat capetile în târgu în Roman”, mai notează același celebru cronicar.

Există și speculația că nemulțumirea crescândă a lui Ștefăniță – vodă față de Polonia care accepta în granițele sale pe diverși boieri fugari din Moldova s-a răsfrânt asupra lui Luca Arbore întrucât acesta din urmă „nășise” înțelegerea dintre Moldova și Polonia în anul 1518, anul în care tătarii fuseseră înfrânți așa cum am arătat mai sus. Vârsta încă fragedă a lui Ștefan al IV-lea venise nu doar alături de firea impulsivă, ci și de o oarecare lipsă de experiență, ingrediente destule pentru un nefericit deznodământ al lui Luca Arbore.

Există și alte aspecte care au precumpănit: o scrisoare trimisă de Luca Arbore regelui polon cu privire la o negociere care se avea în vedere cu turcii, dar și faptul că nepotul lui Ştefan cel Mare nu a putut trece cu vederea faptul că regele Sigismund al Poloniei a refuzat să-i dea fiica de nevastă, considerând că acesta nu mai este aliatul său. Totuși, în 1523, oastea lui Ștefăniță – Vodă atacă și înfrânge o armata turcească care se întorcea dintr-o expediție de jaf în Polonia și ia o pradă bogată, la Tărăsăuți – o localitate situată în lunca Prutului, actualmente pe teritoriul Ucrainei.

Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție, dar se pare că treptat acțiunile sporadice de „ridicare a boierilor împotriva tiranului” s-au transformat într-o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527, Ştefăniţă Vodă moare la Hotin la 14 ianuarie 1527. Este înmormântat la Mănăstirea Putna. Unele letopiseţe – inclusiv Grigore Ureche în al său monumental Letopiseț al Țării Moldovei acreditează această idee, citând dintr-un alt letopiseț mai vechi, probabil pierdut – ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.

Moartea lui Ștefăniță Vodă a deschis calea spre domnie a lui Petru Rareș, un fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare, asta în condițiile în care Ștefan al IV-lea nu avusese copii în scurta sa viață și nici fratele său nu apucase a trăi mai multă vreme. (Dan PRICOPE)