Wednesday , April 24 2024

4,5 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la terminalul 2 al Aeroportului Sucevei

Consiliul Județean (CJ) Suceava va aproba în ședința de astăzi, 30 martie, un proiect de hotărâre referitor la lucrările rămase de executat pentru finalizarea Terminalului 2 la Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Potrivit proiectului inițiat de vicepreședintele CJ Suceava, Cristinel Crețu și aflat la punctul 8 de pe ordinea de zi a ședinței deliberativului județean, valoarea din deviz este de aproape 4,5 milioane lei.

Asta după ce, în prealabil, administrația județeană desemnase o firmă care să stabilească ceea ce mai este de executat. Conform raportului de expertiză, din întreaga lucrare a fost realizat 82% și au rămas de realizat lucrări cu o valoare de 4,49 de milioane de lei cu tot cu TVA din care 1,13 milioane de lei (cu tot cu TVA, calculat la prețurile actualizate) sunt valorile actualizate ale unor lucrări neexecutate, dar care au fost incluse în situațiile de lucrări, alături de a unor lucrări de remediere în valoare de 1,25 de milioane de lei. Astfel, valoarea totală a lucrărilor, conform devizului general actualizat, este de 17,22 milioane lei, fără TVA – 20,46 milioane lei cu TVA – din care 12,79 milioane lei reprezintă lucrările de construcții-montaj, adică 15,22 milioane lei cu tot cu TVA.

În luna august 2021, CJ Suceava a reziliat contractul (încheiat în aprilie 2019) cu asocierea de firme care executa lucrarea la terminalul 2 al Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, societatea care era liderul de asociere – SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII NAPOCA SA – intrând în faliment iar CJ Suceava s-a înscris la masa credală pentru a obține sumele de bani cu care a fost prejudiciat, depunând inclusiv o contestație față de tabelul preliminar al creanțelor. CJ Suceava urmează să formuleze și plângeri penale și acțiuni în pretenții față de firmele care au fost implicate în acest proiect. (D.P.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …