Tuesday , May 14 2024

408 amenzi, date de poliţiştii rutieri în doar două zile

politia rutiera

In urma unei acţiuni desfăşurate de Serviciul Rutier din Suceava, poliţiştii au dat 408 amenzi în valoare totală de 109.450 de lei, au reţinut 16 permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare

Serviciul Ruter din cadrul IPJ Suceava şi birourile/formaţiunile de profil din teritoriu, în perioada 2 – 3 martie 2014, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare pe DN 2 şi DN 17. Astfel, au fost date 408 amenzi în valoare totală de 109.450 de lei, au fost reţinute 16 permise de conducere, iar trei certificate de înmatriculare au fost retrase.
Un bărbat, de 41 de ani, din comuna Scheia, a fost depistat conducând maşina pe bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, cu viteza de 106 km/h. Acesta a fost amendat şi a rămas fără permisul de conducere.
Un tânăr, de 28 de ani, din comuna Straja, a condus autoturismul pe DN 2E, în comuna Vicovu de Jos, cu viteza de 111 km/h în localitate, depăşind viteza legală cu 61 km/h. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere.
Un humorean, de 47 de ani, a condus maşina pe DN 17, cu 113 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h. Bărbatul a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere.
O persoană de 58 de ani, din judeţul Neamţ, care conducea autovehiculul pe DN 17 şi avea folii neomologate pe geamurile lateral faţă, a făcut o depăşire neregulamentară. Nemţeanul a fost amendat, i s-a reţinut permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare. (C.Z.)

Vezi si

Șofer din Vicov, beat cui de dimineață, prins de radar conducând cu 123 km/h prin localitate și depășind pe linie continuă

Duminică dimineață, în jurul orei 09:41, pe str. Ștefan cel Mare în localitatea Bivolăria – …