Friday , April 19 2024

40% din locurile la licență și peste 50% din cele la master au rămas neocupate la finalul celor două sesiuni de admitere la USV

Cea mai mică medie de admitere pe un loc bugetat este 5,33 și aparține unui proaspăt student la specializarea Limba și Literatura Ucraineană – Limba și Literatura Română, iar la celelalte facultăți s-a intrat cu medii între 6 și 7, atât la buget, cât și pe locurile cu taxă. La polul opus, la Asistență medicală generală, pe cele 15 locuri la buget mediile de admitere au fost între 9,23 și 8,50, iar ultimul ocupant al unui loc cu taxă are media 7,24. USV a scos la concurs 3.260 locuri la licență zi, din care s-au ocupat doar 1.870, alte 580 pentru licență ID, ocupându-se 429 locuri, iar pentru master au fost disponibile 2.325 de locuri și s-au ocupat mai puțin de jumătate, și anume 1.042 de locuri. Practic, la finalul celor două sesiuni de admitere s-au ocupat 60% din locurile pentru programele de licență zi și mai puțin de jumătate din locurile pentru studiile de master disponibile pentru anul universitar 2019-2020

Rezultatele înmatriculării pentru a doua sesiune de admitere la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) arată că doar 67 la sută din înscriși au devenit studenți ai unității de învățământ superior. Astfel, s-au înmatriculat 392 candidați din cei 585 înscriși pentru programele de licență. La programele de master se pare că au fost mai hotărâți candidații când și-au depus dosarele de înscriere, înmatriculându-se 205 din cei 224 înscriși, iar pentru învățământul la distanță (ID) s-au înmatriculat 160 candidați, din totalul de 186 înscriși. S-au mai ocupat 57 locuri pentru programele de Conversie profesională, 33 locuri la licență zi și 71 locuri la master destinate candidaților români de pretutindeni. Pentru locurile destinate absolvenților din mediul rural au mai optat 3 candidați și unul de etnie rromă s-a înmatriculat la programul de master.

În ceea ce privește cele mai mici medii de admitere ale candidaților din această a doua sesiune, pentru programele de licență zi, după cum era de așteptat, majoritatea se încadrează între 6 și 7, atât la buget, cât și pe locurile cu taxă. Excepție face Facultatea de Litere și Ştiințe ale Comunicării (FLSC), unde cea mai mică medie de admitere pe un loc bugetat este 5,33 și aparține unui proaspăt student la specializarea Limba și Literatura Ucraineană – Limba și Literatura Română, iar la locurile cu taxă cea mai mică medie de admitere este 6,04. La Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) cea mai mică medie cu care s-a intrat pe un loc bugetat este 7,06, iar pentru locurile cu taxă 6,19. La specializarea Asistență medicală generală mediile de admitere pe cele 15 locuri la buget au fost între 9,23 și 8,50, iar ultimul ocupant al unui loc cu taxă are media 7,24.

Cele mai mici medii pe locurile Facultății de Industrie Alimentară (FIA) sunt 6,40 pe loc fără taxă și 6,70 cu taxă, pe când la Facultatea de Inginerie Electrică și Ştiința Calculatoarelor (FISC) s-au înmatriculat candidați cu medii de 6,16 la buget și 6,43 cu taxă. Ultima medie de admitere pe un loc bugetat la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management (FIMMM) este 6,30, iar pentru locurile cu taxă 6,42, iar la Facultatea de Istorie și Geografie (FIG) ultimul înmatriculat la buget are media 5,92, cu precizare că la această facultate au rămas neocupate cele mai multe locuri bugetate. Ultimul admis pe un loc fără taxă la Facultatea de Silvicultură (FS) are media 6,67, iar pentru locurile cu taxă 6,50 este ultima medie înregistrată; la Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică (FSEAP) 7,18 este cea mai mică medie pe locurile de la buget și 6,20 pe locurile cu taxă.

Mai puțin de jumătate din locurile la master disponibile pentru anul universitar 2019-2020 au fost ocupate după sesiunea de admitere de toamnă

La programele de master, la Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative s-a intrat cu media 6,69 la taxă, la FEFS cea mai mică medie de admitere pe locurile cu taxă este 6,8, iar locurile bugetate s-au ocupat toate cu medii peste 9. În ceea ce privește locurile fără taxă la celelalte facultăți, cea mai mică medie de admitere a fost 7,00 la FLSC, apoi 7,23 la FS, 7,29 la FIA, 7,66 la FIG, 7,90 la FIESC, 8,00 la FSEAP și 8,33 la FIMMM. Locurile cu taxă s-au ocupat cu medii peste 6,00 la FLSC, 7,66 la FS, 7,73 la FIESC, 8,00 la FSEAP, 8,02 la FIA, 8,99 la FIG, 9,18 la FIMMM.

Pentru anul universitar 2019-2020, USV a scos la concurs 3.260 locuri la licență zi, din care s-au ocupat 1.870, alte 580 pentru licență ID, ocupându-se 429 locuri, iar pentru master au fost disponibile 2.325 de locuri și s-au ocupat mai puțin de jumătate, și anume 1.042 de locuri. De asemenea, s-au mai ocupat 121 din cele 210 locuri la Conversie profesională, 29 din 50 locuri fără taxă destinate absolvenților de liceu din mediul rural și 6 din 10 locuri bugetate pentru cei de etnie rromă, iar la programele de licență disponibile pentru candidații români de pretutindeni s-au ocupat 306, plus alte 135 din cele 150 la programele de master.

Azi a început cazarea studenților care au optat pentru un loc în căminele USV, primii fiind cei din anii III și IV de studiu, masteranzii și familiștii, mâine urmând a se face cazarea celor din anii I și II, iar ziua de miercuri este destinată soluționării cazării celor din anul I întârziați motivat. (Oana NUȚU)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …

One comment

  1. Si-au dat seama si liceenii ca pentru a fi ospatar, sofer pe comunitate sau chelner, nu-ti trebuie facultate.