Saturday , April 20 2024

37 de școli sucevene vor primi dotare IT în valoare de peste 20 milioane de lei

În ceea ce privește accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană în domeniul educației, județul Suceava s-a aflat an de an pe primele locuri, după cum a informat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Instituția a finalizat un proiect Erasmus + KA3, centralizat, finanțat direct de Comisia Europeană, cu titlul ”Promoting Mental Health at Schools-PROMEHS” (Promovarea sănătății mintale în școală, 2018-2022), în parteneriat cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și alte 3 inspectorate și 6 universități europene. De asemenea, au fost finalizate alte 3 proiecte derulate prin Programul Operațional cu Capital Uman (POCU) cu titlurile: E-PROFI – Educaţie prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate şi motivate în judeţul Suceava, PRO-EDU – PROgrame inovative personalizate în funcție de nevoile EDUcaţionale și PRO EDUCAŢIE! – Măsuri educaţionale integrate pentru stimularea accesului la educaţie a copiilor aparţinând unor grupuri vulnerabile.

Actualmente, Inspectoratul Școlar Județean Suceava implementează proiectul  POCU ”RESTART – Reintegrare în Educație, START pentru carieră!”, iar pe Componentă 1 – Apel Îmbunatățirea conținutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate si e-cultură este în contractare cu proiectul TIS-Tehnologie și inovare pentru școlarii din județul Suceava, în care 37 de școli sucevene vor primi dotare IT, în valoare de peste 20 milioane de lei.

Alte 3 proiecte POCU sunt depuse pe apelul ”Educație nonformală în sistem outdoor”, în parteneriat cu 9 școli, care se află în faza de evaluare financiară, și anume ”EduJoy-Bucuria de a învăța altfel”, ”EduOut-Școala din afara clasei” și ”EduAll – Împreună învățăm altfel!” și care probabil vor primi o finanțare de peste 900 mii de euro.

IȘJ Suceava a informat că, în total, școlile sucevene derulează 91 de proiecte Ersmus+, 13 acreditări Erasmus+ și 11 proiecte POCU.

”Datele și argumentele privind proiectele europene derulate de școlile sucevene și IȘJ Suceava reflectă performanța în scrierea și implementarea proiectelor și se datorează atât conducerii IȘJ Suceava, activității depuse de compartimentul –proiecte educaționale, cât și interesului şcolilor pentru astfel de activităţi din cadrul proiectelor şi programelor europene, argumente care au adus plus valoare, au dezvoltat cariere, au îmbunătăţit calitatea cadrelor didactice şi au responsabilizat elevii, au creat noi oportunităţi de proiecte şi parteneriate care au adus și aduc noi și noi  finanțări”, precizează reprezentanții IȘJ Suceava. (O. NUȚU)

 

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …