Saturday , April 20 2024

354 cadre didactice din județul Suceava s-au înscris la Definitivat 2021, cu 100 mai multe decât anul trecut

Județul nostru este al cincilea pe țară după numărul cadrelor didactice care s-au înscris la acest examen, pe primele locuri fiind București, Iași, Cluj și Timiș. Aproape jumătate dintre cadrele didactice înscrise la Definitivat 2021 sunt învățătoare și educatoare. Potrivit calendarului examenului de Definitivat 2021, proba scrisă va avea loc în data de 14 iulie, iar rezultatele vor fi afișate pe 21 iulie.  

Ministerul Educației a publicat lista candidaților înscriși la examenul de Definitivat 2021, iar în județul Suceava sunt 354, cu 100 mai mulți decât anul trecut. Astfel, județul nostru este al cincilea pe țară după numărul cadrelor didactice care s-au înscris la acest examen, pe primele locuri fiind București, Iași, Cluj și Timiș.

Potrivit calendarului examenului de Definitivat 2021, proba scrisă va avea loc în data de 14 iulie, iar rezultatele vor fi afișate pe 21 iulie. Candidații nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestații în zilele de 21 și 22 iulie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în ziua de 28 iulie. Până în data de 2 august vor fi transmise către Ministerul Educației tabelele nominale cu rezultatele candidaților promovați. Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației se va realiza până pe 9 august.

Aproape jumătate dintre cadrele didactice înscrise la Definitivat 2021 sunt învățătoare și educatoare, mai exact 94 de educatoare și 65 de învățătoare. S-au înscris la examen 35 profesori de educație fizică, câte 18 profesori de limba română și matematică, 12 profesori de mecanică, 11 profesori de limba engleză și 10 de biologie. În număr mai mic, s-au înscris și candidați la disciplinele alimentație publică, arte, asistență medicală generală, economie, fizică, geografie, istorie, psihopedagogie specială și religie.

Nota minimă de promovare a examenului este 8. Amintim că la sesiunea 2020 a examenului de Definitivat au participat 254 de candidați, unul a fost eliminat pe motiv de tentativă de fraudă, iar alți zece s-au retras din examen. Procentul de promovare a fost de 70,3%, fiind obținute patru medii de 10. Concursul de Definitivat este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice, care asigură o salarizare mai mare pentru cadrele didactice. (Oana NUȚU)

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …