Tuesday , April 23 2024

33 din 41 de angajați ai Prefecturii doresc să se vaccineze anti-COVID

Din 41 de angajați ai Prefecturii Suceava, 33 au declarat că doresc să se vaccineze anti-COVID. Prefectul județului, Alexandru Moldovan, precizează că a solicitat la nivelul instituției ca angajații să își exprime opțiunea cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Astfel, în urma consultării personalului din cadrul Instituției Prefectului județului Suceava, din 41 de angajați, un număr de 33 de persoane au declarat că doresc să se vaccineze.  

În contextul demarării celei de a doua etape a campaniei de vaccinare voluntară împotriva COVID-19, prefectul județului face un apel către suceveni să se informeze corect despre beneficiile vaccinării și să decidă în cunoștință de cauză.

“Eu, personal, mă voi vaccina, pentru sănătatea mea, a familiei, a celor din jur! Consider că este nevoie de un efort colectiv susținut că să revenim la o viață normală, să ieșim din bulă, să construim punți între comunități, să ne contrazicem argumentat, să ne informăm corect despre vaccinul împotriva COVID-19, să fim mai responsabili, să-i ajutăm pe cei de lângă noi, să începem să comentăm mai puțin despre probleme și să vorbim mai mult despre soluții. Cred că împreună vom reuși să revenim curând la o viață socială și economică normală!”, a declarat Alexandru Moldovan.

Cetățenii au la dispoziție spre consultare site-ul Instituției Prefectului – județul Suceava, secțiunea ROVACCINARE, unde se regăsește Platforma Națională de Informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Trebuie menționat că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …