Tuesday , April 23 2024

33 de suceveni au fost mușcați de căpușe în ultimele două săptămâni

De pe data de 1 mai și până acum, 33 de pacienți au fost luați în evidențele secției de Boli Infecțioase, după ce au fost înțepați de căpușe

capuse

Cadrele medicale sunt în alertă, ținând cont de faptul că se apropie sezonul turistic, iar în perioada imediat următoare sunt organizate mai multe competiții montane și tot în această perioadă pădurile sunt pline de cei care pornesc în drumeții. De la începutul lunii mai, 33 de suceveni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, necesitând asistență medicală după ce au fost mușcați de căpușe. “De pe data de 1 mai și până acum am avut 33 de pacienți. Numărul nu este foarte mare comparativ cu numărul de pacienți înregistrat anul trecut, dar situația tot ne îngrijorează”, a declarat doctorul Monica Terteliu, medic specialist în cadrul secției de Boli Infecțioase. Medicii recomandă în continuare celor mușcați să nu-și scoată singuri căpușele din piele și să se prezinte la spital pentru tratamentul profilactic. Toate persoanele mușcate de căpușe au fost direcționate către secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, unde au fost vaccinate și vor fi monitorizate în continuare pentru a se vedea dacă au contractat sau nu boala Lyme.

Printre simptomele bolii se numără înroșirea locului mușcăturii, dureri musculare, transpirații, nas înfundat. Boala Lyme este o afecțiune infecțioasă gravă care afectează sistemul nervos și presupune un tratament complex care poate dura și câțiva ani, dacă nu este depistată la timp. Cunoscută și sub numele de “boala cu o mie de fețe”, boala Lyme este greu de depistat și trebuie tratată din faze incipiente pentru a putea fi ținută cât mai bine sub control. Afectează întreg organismul și mizează pe simptome ale altor boli. Reacția individuală față de agentul patogen este foarte diferită de la om la om, de aici și multitudinea de manifestări. In ultimii ani a crescut numărul persoanelor mușcate de căpușe mai ales în mediul urban și nu se cunosc cauzele exacte ale acestui fenomen, dar specialiștii recomandă o dezinsecție mai serioasă.

Conform datelor furnizate de DSP Suceava, în cursul anului trecut au fost confirmate trei cazuri de boală Lyme. Este vorba de trei femei cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, toate din zona Rădăuți. Mușcătura de căpușe nu înseamnă automat că o persoană face borelioză, dar infecția este transmisă prin înțepătura de căpușe. Nu toate căpușele sunt infectate și pot transmite boala, iar studii făcute în țara noastră arată că doar 10-11% dintre căpușe sunt infectate. Pentru a transmite boala, chiar și căpușele infectate trebuie să stea atașate de tegument un timp suficient pentru a se hrăni. Transmiterea de la om la om, de la mamă la făt, de la animale la om și transmiterea sexuală nu au fost demonstrate. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …