Thursday , March 28 2024

2.300 de litri de alcool fără acte, descoperiți într-o mașină, la Horodnic de Sus

Marți, la ora 10.35, polițiștii din Marginea, pe DN17A au oprit  pe raza comunei Horodnic de Sus o autoutilitară marca Mercedes Benz, destinată transportului de mărfuri. Conducătorul auto a fost legitimat în persoana lui C. C., de 57 ani, din comuna Bilca, fiind singur în autoutilitară.

politia, masina noua Obiectiv

Verificând interiorul autoutilitarei, polițiștii au identificat mai multe baxuri și recipiente din plastic ce conțineau substanță lichidă, incoloră, cu aspect și miros de alcool, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență, aviz de însoțire a mărfii ori certificat de conformitate. Utilitara a fost dusă la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, în vederea efectuării unei inventarieri a produselor transportate, cât și a unei cercetări amănunțite, în compartimentul din spate al mașinii fiind găsite 2.300 de recipiente din plastic a câte un litru fiecare, ce conțineau substanță incoloră, lichidă, cu aspect și miros de alcool, iar recipientele nu prezentau marcaje sau timbre specifice tipului de produs.

Polițiștii au procedat la ridicarea în vederea confiscării și continuării  cercetărilor, a bunurilor mai sus menționate, existând suspiciuni că ar fi contrafăcute. Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei marca Mercedes Benz Sprinter, bun ce a fost folosit la comiterea infracțiunii. De asemenea, pentru marfa deținută, șoferul C.C. a declarat că nu deține documente de proveniență, un certificat de calitate și conformitate și nu este autorizat să comercializeze asemenea produse pe teritoriul României. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile”.  (O.S.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …