Wednesday , April 24 2024

18 familii vor fi mutate din căminul de la Colegiul Alimentar în căminul de la Colegiul “Petru Mușat”

Din cele 26 de familii care locuiau în camerele căminului de la Colegiul Alimentar, doar 18 au depus dosar pentru a fi mutate într-o altă locație. Spațiile pe care urmează să le ocupe foștii chiriași ai căminului de la Liceul Alimentar sunt mai mari decât cele ocupate până acum

andronache - viceprimar

Până la sfârșitul acestei luni, Primăria Suceava va preda Universității “Stefan cel Mare” Căminul Nr. 1 de la Colegiul Alimentar. Universitatea urmează să îl modernizeze, iar apoi îl va putea folosi, pentru a caza studenți, pentru o perioadă de aproximativ 50 de ani, după cum anunța primarul Ion Lungu săptămâna trecută. In camerele căminului au locuit până acum mai multe persoane cu situații materiale deosebite, motiv pentru care, înainte de a putea preda clădirea către USV, Primăria a trebuit să găsească o altă locație în care să mute familiile respective.

Viceprimarul Marian Andronache a explicat ieri că, întrucât liceul particular a eliberat spațiile pe care le avea la Colegiul Tehnic “Petru Mușat”, a fost posibilă eliberarea căminului de la Colegiul Alimentar, astfel încât acesta să poată fi predat Universității. 18 din cele 26 de familii care locuiau în cămin au depus cerere pentru a primi o locuință în altă parte, acestora fiindu-le repartizate alte camere, la căminul de la Colegiul “Petru Mușat”. In ceea ce privește datoriile pe care locatarii le aveau la plata chiriilor, Marian Andronache a arătat că există trei cazuri în care datoriile sunt de peste 200.000 lei. De asemenea, unii și-au plătit datoriile de la vechea locuință, astfel încât să poată obține o cameră în căminul de la Colegiul Tehnic “Petru Mușat”.

“Din cei 26 de locatari, unui număr de 18 li s-a transmis o adresă ca până pe 15 mai să își depună cerere pentru a li se da o locuință la Liceul de pe Calea Unirii. Din 26 de familii, au depus dosar doar 18. Restul fie sunt plecați din cămin, sunt plecați în străinătate, nu vor, au datorii foarte mari. La cei 18 li s-au repartizat astăzi (n.r. ieri) camerele în partea cealaltă, unde sunt 19 camere libere. Sperăm să reușim și mutarea. In funcție de punctaj li s-au repartizat camere mai mari sau mai mici. Sunt trei cazuri care au și probleme mai mari, au datorii de peste 200.000 lei, dar mulți, pentru a putea depune o nouă cerere, și-au plătit datoriile. Intrucât a plecat liceul particular, au apărut aceste spații libere și am putut rezolva situația”, a declarat ieri viceprimarul Marian Andronache. El a mai explicat că spațiile pe care urmează să le ocupe foștii chiriași ai căminului de la Liceul Alimentar sunt mai mari decât cele ocupate până acum.

De asemenea, Primăria va trebui să investească în reamenajarea băilor, întrucât odată cu transformarea imobilului în corp de școală au fost făcute modificări la amenajarea iinterioară a clădirii. “Spațiile pe care le aveau la căminul de la Liceul Alimentar sunt mai mici decât spațiile pe care le vor primi la căminul de la Colegiul Tehnic «Petru Mușat». Camerele de aici au aproximativ 40 de metri pătrați, iar ei acolo aveau 30mp sau chiar mai puțin. Pentru că acolo, fiind școală, liceu, ei renunțaseră la niște băi, acum trebuie să le amenajăm din nou băile la fiecare etaj. Acum se face un proiect, iar până pe 1 cred că reușim să cumpărăm din SEAP reparația și să se apuce de reparat, astfel încât să aibă și toaletele”, a mai arătat ieri Marian Andronache.

Cu toate că hotărârea de trecere în administrarea USV a căminului de la Colegiul Alimentar a fost adoptată de consilierii locali la finalul lunii martie a anului trecut, transferul propriu-zis nu s-a realizat încă. Acest cămin dispune de aproximativ 300 de locuri de cazare, iar rectorul Valentin Popa a arătat, într-o intervenție avută în cadrul ședinței de Consiliu Local din luna februarie, că USV va fi nevoită să investească sume consistente pentru a putea asigura studenților care vor fi cazați în acest cămin aceleași condiții pe care le pun la dispoziție celelalte cinci clădiri ale universității care sunt spații de cazare. Totuși, primirea acestui cămin nu va rezolva decât parțial problema locurilor de cazare pentru Universitatea “Stefan cel Mare”, deficitul fiind anul trecut de aproximativ 1.000 de locuri. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …