Thursday , March 28 2024

1725 de cazuri active de COVID în județ, multe persoane testate în 24 de ore. 19 pacienți la ATI, 6 dintre ei ventilați mecanic

Marți, 10 noiembrie, în județul Suceava sunt 1725 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție (incidență 2,12 la mia de locuitori) în 109 localități. 182 de cazuri au fost depistate în ultimele 24 de ore din neobișnuit de multe persoane testate – 922. Totalul sucevenilor internați și diagnosticați cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 351, iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de 109. La ATI sunt 19 pacienți COVID, 6 dintre ei ventilați mecanic. Spitalul Județean a anunțat marți un singur pat disponibil la Terapie Intensivă în sectorul COVID.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 18 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 41 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 565  pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 187 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 101 pacienți sunt în zona tampon și 277 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 187 pacienți diagnosticați Covid-19:

94 prezintă forme medii ale bolii;

20 prezintă forme ușoare,

54 prezintă forme severe;

19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia 6 pacienți sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 357 paturi libere, din care 46 pentru pacienți Covid-19, 214 în sectorul Non-Covid și 97 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat liber pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 24 ventilatoare libere din care 8 pentru pacienți Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 85 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 14 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și nu sunt persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați un număr de 13 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 76715, în ultimele 24 de ore fiind testate 922 de persoane.

Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 8176 de persoane declarate vindecate.

În carantină se află marți 832 persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea, în izolare la domiciliu se află 349 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 5 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 38 au sub cinci cazuri în evoluție, 21 au sub zece cazuri în evoluție iar 37 au peste zece cazuri în evoluție.

Prefectul județului solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. „Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, este mesajul prefectului Alexandru Moldovan.

La linia telefonică TelVerde 0800800165, cetățenii pot sesiza cazurilor de încălcare a normelor de protecție, iar la linia telefonică TelVerde 0800800358 pot apela pentru recomandări  și informații legate de COVID-19. (O.S.)

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …