Friday , March 29 2024

167 de pompieri militari de la ISU „Bucovina” au fost înaintați în grad

167 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă ,,Bucovina” al județului Suceava, au fost înaintați în gradul următor, la termen, ca urmare a împlinirii a stagiului minim (în grad).

Luni, pe platoul din incinta reședinței unității, dar și în subunitățile din județ, în prezența comenzii inspectoratului, într-un cadru festiv, 2 ofițeri și 165 de subofițeri au primit noile grade.

Activitățile au fost desfășurate în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare.

“Asociată cu un puternic sentiment de mândrie, dar si de datorie națională, deținerea unui grad militar denotă parcurgerea unei ierarhii stricte, prin muncă și prin sacrificii personale.

În România, gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar”, se arată într-un comunicat transmis de ISU Suceava.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …