Friday , April 26 2024

150 de disponibilizaţi ai Termica Suceava au protestat în faţa Palatului Administrativ

A fost singurul protest, cel puţin din ultimul an, în Suceava, unde oamenii au venit în număr mare cu vuvuzele şi cu fluiere, larma fiind ca pe stadion. In clădirea Palatului Administrativ nu se aflau, la momentul derulării protestelor, nici prefectul şi nici preşedintele Consiliului Judeţean, plecaţi la hram la Putna 

Aproximativ 150 din cei aproape trei sute de disponibilizaţi ai Termica SA Suceava au protestat, marţi, în faţa Palatului Administrativ, nemulţumiţi că nu primesc salariile compensatorii, ei anunţând că vor continua protestele şi în zilele următoare deşi nu au autorizaţie. Potrivit reprezentanţilor protestatarilor, numărul lor s-ar fi apropiat de două sute. Protestul a început la ora 10.00, trebuia să se termine la ora 12.00 în faţa Prefecturii, dar să continue în faţa sediului societăţii Termica. Cam a treia parte dintre participanţi aveau la ei vuvuzele iar cei care nu au putut face rost de vuvuzele aveau la ei fluiere şi au făcut o gălăgie ca pe stadion, din acest punct de vedere fiind singurul protest care s-a purtat în felul acesta, cel puţin în ultimii ani pe plan unul din local. Spre deosebire de alte proteste din trecut când printre cei care îşi strigau nemulţumirea se strecurau sau chiar se băgau în faţă politicieni din diferite eşaloane ale unor partide, de această dată nu s-a mai petrecut aşa ceva. Pe de altă parte, cei care conduc instituţiile din Palatul Administrativ – Consiliul Judeţean şi Prefectura – nu se aflau în clădire, motivând că trebuie să meargă la slujba de la Mănăstirea Putna. Pe protestatari nu i-a afectat foarte mult lipsa acestora şi au continuat să scandeze tot felul de lozinci fără niciun fel de problemă. Foştii salariaţi ai Termica SA, care aveau pancarte cu mesaje precum „Oltchim # Termica Suceava” sau „Voi aţi tras tunuri, noi am rămas pe drumuri”, au strigat „Hoţii” sau „Mincinoşii”, acuzând autorităţile că nu şi-au respectat promisiunile. De asemenea, ei au spus că iau în calcul şi continuarea protestelor în următoarele zile, deşi au primit autorizaţie doar pentru mitingul de marţi. Liderii disponibilizaţilor susţin că au discutat zilele trecute cu autorităţile şi nu au găsit rezolvare. Totuşi, disponibilizaţii cer Guvernului să aprobe o hotărâre în baza legislaţiei privind concedierile colective, prin care să li se completeze veniturile ajutorului de şomaj până la suma de 1.539 de lei pe lună şi să li se achite salariile compensatorii conform contractului colectiv de muncă.
Preşedintele sindicatului Prometeu din Termica SA, Iordănel Secrieru, a declarat, luni, după o întâlnire cu autorităţile locale şi judeţene, că disponibilizaţii ar fi trebuit să primească salarii compensatorii din partea societăţii, dar că banii pe care municipalitatea i-a virat în conturile Termica SA pentru aceste plăţi au fost folosiţi pentru achiziţionare de certificate CO2. Totodată, liderul sindical a arătat că persoanele disponibilizate sunt nemulţumite că nu li se asigură nici venitul de completare, potrivit legislaţiei în cazul concedierilor colective, şi că în acest sens autorităţile judeţene ar urma să facă demersuri la Guvern pentru asigurarea fondurilor după rectificarea bugetară.
Consiliul Local Suceava a aprobat planul de restructurare a societăţii Termica în care se prevede disponibilizarea a 295 din cei 569 de angajaţi, iar disponibilizaţii ar fi urmat să primească salarii compensatorii conform contractului colectiv de muncă. Numai că o mică parte din cei 295 de salariaţi au primit bani, iar ceilalţi nu iar cei care au protestat, ieri, acuză şi conducerea societăţii Termica de criterii discreţionare. Salariaţii care au rămas în societate se ocupă de activităţi de distribuţie şi de asigurarea serviciilor de furnizare a apei calde menajere până când va intra în funcţiune noua centrală termică a municipiului, care este construită de Adrem Invest.
Autorităţile locale anunţaseră iniţial că toţi angajaţii Termica SA care vor fi disponibilizaţi în baza programului de restructurare vor beneficia de salarii compensatorii, însumând 11 milioane de lei din fondurile societăţii, iar alte 7,3 milioane de lei, reprezentând compensaţii suplimentare, vor fi alocate prin Hotărâre de Guvern – măsură de protecţie socială pentru persoane disponibilizate în urma unor concedieri colective. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a arătat că Primăria Suceava şi-a făcut datoria faţă de Termica SA şi că în acest an a plătit 29,5 milioane de lei pentru stingerea datoriilor faţă de firma de termoficare.
Tribunalul Suceava a decis, la jumătatea lunii iunie, deschiderea procedurii de insolvenţă a Termica, la cererea formulată de directorul general şi administrator al societăţii, Ovidiu Dumitrescu. Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding. (Dan PRICOPE)
 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …