148 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui patriot bucovinean Eudoxiu Hurmuzachi

La 10 februarie 1874 s-a stins din viață marele patriot român din Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi. Descendent din vechea familie aristocrată a lui Doxachi Hurmuzachi, stabilită la Cernauca (o mică localitate de lângă Cernăuți – de altfel inclusă, actualmente, în contextul unei reforme administrative operate de statul ucrainean, într-o așa numită comunitate teritorială unită cu Cernăuții) Eudoxiu Hurmuzachi (născut la 29 septembrie 1812) a urmat calea tatălui său care ajunsese a fi cunoscut pentru sprijinul liderilor politici români (îndeosebi de transilvăneni, dar și moldoveni) persecutați care-și găseau la el refugiu. În cazul lui Eudoxiu Hurmuzachi – absolvent al Liceului din Cernăuți, apoi al Facultății de Drept a Universităţii din Viena – „politica sa de sprijin a românilor” s-a tradus prin implicare la nivelul conducerii unor instituții și implicare în promovarea limbii române.

Ales deputat în Dieta Bucovinei, în 1861, pentru județul Câmpulung Moldovenesc – Solca și numit apoi, la 8 februarie 1862, de împăratul Franz Joseph I în funcția de adjunct al mareșalului Bucovinei, Eugenie Hacman pentru ca după demisia acestuia din urmă, să devină de la 5 decembrie 1862 noul „căpitan al țării”. Până în 1870, Eudoxiu Hurmuzachi a slujit cu zel și devotament interesele familiei imperiale austriece, Imperiului Austriac și Ducatului, dar nu și-a uitat obârșia și limba.

Și nu întâmplător, la 1872, Eudoxiu Hurmuzachi revine la funcția de căpitan al Ducatului Bucovinei (de fapt, numirea sa oficială a fost în 16 decembrie 1871). Tot în 1872, Eudoxiu Hurmuzachi a devenit membru al Societăţii Academice Române, fiind considerat pe drept cuvânt un “ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne”. Era cu doar doi ani înainte de a se stinge din viață. Avea 60 de ani și era o recunoaștere a experienței sale, un fel de echilibru la mult mai tânărul și reputatul cărturar bucovinean Ion Gh. Sbiera care la doar 30 de ani (în 1866) ajunsese membru al Societății Literare Române.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împăratul austriac Francisc Iosif II pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei. Până să ajungă să cârmuiască destinele Bucovinei și să ajungă în loja Academiei Române, destinul lui Eudoxiu Hurmuzachi a cunoscut diverse suișuri și coborâșuri: la sfârșit de 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina (i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română); a fost colaborator al ziarului politic „Bucovina”, editat la Cernăuţi în limbile română şi germană de către frații săi Gheorghe și Alexandru; în 1850, cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, l-a numit membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română (între altele, a tradus în câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă); a studiat istoria privind Bucovina, fiindu-i acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, adunând peste 6.000 de documente de arhivă latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti), constituind fondul de documente care-i poartă numele – „Colecţia Hurmuzachi”.

S-a stins din viata la 10 februarie 1874, fiind înmormântat în cimitirul ortodox român din Cernăuți.

Memoria lui a fost înveşnicită în România şi la Cernăuţi, unde activează Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. În municipiul Rădăuți, unul din licee îi poartă numele. (D.P.)