Thursday , April 25 2024

130 de tineri din categorii vulnerabile, cuprinși într-un program de ucenicie în vederea angajării

Cei 15 angajatori care s-au arătat dispuși să angajeze tineri provenind din rândul persoanelor cu dizabilități, abandon școlar, abilități de muncă scăzute, romi sau migranți au oferit locuri de muncă în domenii precum construcții, prelucrarea lemnului, ascuțitorie scule pentru prelucrarea lemnului, vânzări, inginerie tehnică, tâmplărie termopan, agent vânzări, lucrător în bucătărie sau bar, dar și în domeniul webdesign și secetariat. 2 dintre cei 130 de tineri înscriși în proiectul SEPAL au fost deja angajați

 

Tineri cu vârste cuprinse între 24 și 29 de ani, provenind din categorii vulnerabile, reprezintă grupul țintă al unui proiect ce își propune să le faciliteze găsirea unui loc de muncă, prin ucenicie și mentorat. În cadrul proiectului SEPAL, Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, cu ajutorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, a identificat 130 de tineri greu încadrabili în câmpul muncii și un grup de 15 agenți economici, care au oferit 30 de locuri de muncă, iar 2 dintre ei au fost deja angajați. ”Suntem în primul an de implementare a proiectului SEPAL, iar până la această dată avem un număr de peste 130 de tineri înregistrați în cadrul proiectului, la nivelul județului Suceava. Vom sprijini instruirea tinerilor prin sesiuni de ucenicie cu traineri preocupați doar de dezvoltarea acestora, perioadă urmată de stagii de internship real în firme private și sprijin permanent pentru accesarea pieței forței de muncă”, a declarat Alina Bîrsan, responsabil comunicare Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina. Aceasta a explicat că angajatorii care s-au arătat dispuși să angajeze tineri provenind din rândul persoanelor cu dizabilități, abandon școlar, abilități de muncă scăzute, romi sau migranți, denumiți NEETs, au oferit locuri de muncă în domenii precum construcții, prelucrarea lemnului, ascuțitorie scule pentru prelucrarea lemnului, vânzări, inginerie tehnică, tâmplărie termopan, agent vânzări, lucrător în bucătărie sau bar, dar și în domeniul webdesign și secetariat.

Proiectul SEPAL își propune crearea și pilotarea unui program de dezvoltare profesională printr-un model pilot de evaluare a competențelor în baza experienței de lucru pentru competențele existente și formare la locul de muncă pentru 300 de tineri NEETs, cu vârsta cuprinsă între 24 și 29 de ani. În această perioadă, experții din cadrul proiectului se ocupă de identificarea și înregistrarea tinerilor prin intermediul platformei online https://www.projectsepal.com/, dar și de realizarea profilului vocațional al acestora, identificarea și contactarea angajatorilor interesați să angajeze tineri din această categorie. ”Așteptările angajatorilor care recrutează tineri care aparțin grupurilor vulnerabile din cadrul programului SEPAL și ale echipei sunt legate de acordarea sprijinului în obținerea unor subvenții, facilitarea comunicării cu AJOFM, sprijin la locul de muncă pentru realizarea sarcinilor în parametrii de performanță solicitați, dezvoltarea de abilități și competențe, consiliere ocupațională și întărirea motivației pentru muncă și informarea angajatului cu privire la drepturi si obligații”, a adăugat Alina Bîrsan, precizînd că joi, 14 noiembrie, are loc primul JobClub programat, cu un număr de aproximativ 10 tineri NEETs, care vor învăța cum să completeze un CV pentru angajare, cum să se prezinte la un interviu și își vor realiza primul lor CV european.

Conform datelor recente prezentate în baza de date Eurostat, aproximativ 15 milioane de tineri cu vârste între 20 și 34 de ani se aflau în categoria de NEETs în Uniunea Europeană în 2018. Pentru promovarea unei angajări sustenabile și de lungă durată a tine­rilor din Europa, Islanda, Liechtenstein și Norvegia au lansat în 2017 Granturile SEE și Norvegiene pentru ocuparea tinerilor, în valoare de 60 de milioane de euro. Cele 26 de proiecte selectate pentru a primi finanțare, printre care și proiectul SEPAL, își pun acum în aplicare inițiativele care urmăresc să ajute aproximativ 25.000 de tineri să își găsească un loc de muncă sau să creeze locuri de muncă noi pentru acești tineri. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …