Tuesday , April 23 2024

13 kilometri din 23 ai magistralei de gaz de la Pojorâta la Dorna au fost finalizați în 5 luni. Flutur este mulțumit de ritmul lucrărilor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este mulțumit de ritmul lucrărilor la magistrala de gaz metan Pojorâta – Vatra Dornei, investiția fiind realizată de Guvernul României, prin Transgaz. „Am venit aici și sunt mulțumit de ritmul lucrărilor. Avem de deblocat o porțiune de trei kilometri unde sunt niște proprietari de terenuri care urmează să facă contracte de pază cu Romsilva și apoi să facă aceste contracte cu Transgaz pe unde trece conducta de gaz metan. Extrem de important pentru noi este calendarul. În orice caz este un mare câștig că această firmă s-a ținut de cuvânt și a respectat calendarul chiar mai mult decât le-am cerut noi”, a precizat Gheorghe Flutur, vineri, 27 noiembrie, pe șantierul lucrărilor de construcție a magistralei de gaz.

Având alături de el pe deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor și pe viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan, Gheorghe Flutur a spus despre aceștia că s-au implicat mult în deblocarea proiectului pentru construcția acestei magistrale de gaz metan, care constituie un proiect extrem de important pentru Țara Dornelor.

În ceea ce privește stadiul lucrărilor pentru care Gheorghe Flutur s-a declarat mulțumit, menționăm că în acest moment gazul metan este tot mai aproape de Vatra Dornei, fiind o veste foarte bună deoarece din 23 de kilometri care trebuie construiți și îngropați în pământ între Pojorâta și Vatra Dornei, peste 13 kilometri s-au făcut în 5 luni de zile. „Am fost la Vatra Dornei pe 20 iunie în acest an. În iulie am venit și am stat de vorbă cu firma de la Târgu Mureș și au început lucrările. Iar în cinci luni au făcut 13 kilometri. Așa cum s-a lucrat până acum, ei sunt în avans față de termenele care le au în contract. Eu îi felicit și le mulțumesc. Și îmi exprim speranța ca în toamna viitoare să ajungă magistrala de gaz metan la Vatra Dornei”, a declarat președintele CJ Suceava.

Transgaz investește peste 18 milioane de lei în acest proiect iar Vatra Dornei are deja o centrală modernă pe gaz metan care așteaptă de mulți ani ca să-i furnizeze gazul fiindcă actualmente încălzirea centralizată este pe lemne. „Va trebui să se pregătească rețeaua de distribuție din Vatra Dornei și aici viceprimarul are multe de făcut. Vreau să precizeze că proiectele guvernului nostru pe gaz metan sunt ambițioase pentru localitățile din România, iar Țara Dornelor are nevoie de gaz. Fie că vorbim de Dorna Candreni, de Dorna Arini, de Șaru Dornei sau de toată zona Dornelor, toți așteaptă gaz metan. Asta înseamnă sursă de încălzire, alta decât lemnul, înseamnă protecția pădurilor, înseamnă civilizație și înseamnă dezvoltare”, a spus Gheorghe Flutur.

Deputatul Angelica Fădor a ținut să sublinieze faptul că pentru zona Dornelor această aducțiune de gaz metan „reprezintă un vis care încet-încet devine realitate” și că implicarea Guvernului PNL în promovarea unui program pentru racordarea populației la gaz metan a fost benefică. „De fiecare dată atunci când aduceam vorba de aducerea gazului metan la Vatra Dornei toată lumea ne privea cu foarte mult scepticism. De data aceasta datorită implicării Guvernului liberal și al președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur visul nostru devine realitate. Este foarte important și pentru restul zonei Dornelor pentru că deja primăriile din zona noastră au început să formeze Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în așa fel încât odată ajuns gazul metan la Vatra Dornei să poată beneficia și locuitorii din întreg bazinul Dornelor de gaz metan”, a spus Angelica Fădor. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

No comments

  1. Felicitari pentru implicare atat pentru constructor cat si pentru domnul presedinte Flutur si domana Angelica Fador !!
    Primarul de la Vatra Dornei ar trebui sa fie pur si simplu non stop la munca cu intreaga structura de personal din Primarie pentru ca de implicarea dumnealui va depinde modul in care se va realiza la nivel local atat din punct de vedere al proiectarii dar si al lucrarilor fizice efective pentru reteaua locala de dsitibuite a gazelor naturale furinzate prin conducta Transgaz.