Saturday , April 20 2024

13 cazuri de bullying au fost raportate IȘJ Suceava în acest an școlar

Un raport al organizației „Salvați Copiii” atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de cazuri de bullying în unitățile de învățământ, cu aproape o treime față de anul școlar de dinainte de pandemie. Dacă în 2019 erau în jur de 6-7 mii de cazuri pe an de bullying în școli, în anul școlar 2021-2022, au fost înregistrate peste 10 mii de cazuri. Jumătate dintre copii au raportat o situaţie de bullying în care au fost implicaţi ca victime, în timp ce 4 din 5 copii au fost martorii unor agresiuni.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a informat că, oficial, unitățile școlare din județul nostru au raportat 13 cazuri de bullying în acest an școlar. Evident că situația din școli este cu totul alta, dat fiind faptul că cele mai multe dintre aceste cazuri nu ajung să fie raportate sau nici măcar nu sunt reclamate de către elevi vreunui cadru didactic sau conducerii unității de învățământ.

Măsuri de mediere a conflictelor se aplică, sunt derulate tot felul de proiecte și campanii de prevenire a violenței școlare, însă fenomenul există și, se pare, chiar ia amploare. Un mare ajutor pentru acești copii îl reprezintă ședințele de consiliere, astfel că suplimentarea numărului de consilieri școlari este imperios necesară.

În momentul de față, în județul Suceava există 54 de consilieri școlari, iar alte 61 de posturi au fost alocate de Ministerul Educației și urmează să se facă angajările cât de repede posibil. Cu 115 consilieri școlari, distribuiți în toate zonele județului, va crește accesul elevilor și preșcolarilor la servicii de asistenţă psihopedagogică. Potrivit IȘJ Suceava, un consilier școlar va putea oferi asistență unui număr între 600 și 1.000 de copii. Astfel, pot fi extinse activitățile de prevenire a violenței școlare și va putea  crește accesul la activități de informare, consiliere și sprijin pentru elevii în risc de excluziune școlară și pentru familiile acestora. (O. N.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …