Friday , April 19 2024

13 candidați din Suceava au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat. Promovabilitate de 65,4%

Rezultatele la Bacalaureat, mult așteptate de absolvenții de liceu, au fost publicate azi, la ora 12 fix. La nivelul județului Suceava, 13 candidați au reușit performanța de a promova Bacalaureatul din acest an cu media 10. Este vorba despre 4 absolvenți ai Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava, 3 ai Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, alți 3 de la Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava și câte un absolvent de la colegiile ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și ”Nicu Gane” Fălticeni și de la Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” Vicovu de Sus.

Obiectiv, rezultate, evaluare, stiri, elevi

Din totalul candidaților care au susținut probele scrise, 3.897 au reușit să obțină media minimă 6, promovând astfel examenul de Bacalaureat, iar 2.058 de candidați sunt respinși. Procentul de promovare înaintea soluționării contestațiilor este de 65,4%.

Contestațiile vor putea fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, azi, în intervalul orar 16:00 – 19:00, și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun sau transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Anul trecut cinci candidați au reușit să obțină media 10 în urma susținerii probelor din cadrul examenului de final de liceu, unul dintre ei primind punctajul maxim după contestații.

Elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. (Oana N.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …