Saturday , April 20 2024

13.000 pachete cu țigări de contrabandă, găsite de polițiștii de frontieră într-o mașină, la Vicovu de Sus

Luni, 2 noiembrie a.c., în jurul orei 14.05, polițiștii de frontieră au identificat un autoturism de teren, înmatriculat în Marea Britanie, în curtea unui imobil de pe raza localității Vicovu de Sus, în care au putut fi observate mai multe colete voluminoase.

Cu acordul proprietarului, polițiștii de frontieră au intrat în curtea imobilului, iar în urma unui control sumar asupra mijlocului de transport s-a constatat că în interiorul acestuia se aflau mai multe colete care conțin țigări de proveniență ucraineană.

Drept urmare, autoturismul și țigările au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.000 pachete,  de proveniență Duty- free, în valoare de 152.100 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar autoturismul în valoare de 12.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

secretarasite

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …