Thursday , March 28 2024

”10 pentru Fălticeni’’ debutează anul acesta de Ziua Culturii Fălticenene

Anul acesta, pe 15 iunie, de Ziua Culturii Fălticenene, Asociația Fălticeni Cultural împlinește 10 ani de când organizează acest eveniment cultural și lansează proiectul Gala ”10 pentru Fălticeni’’ pentru următoarele categorii: Literatură, Sport, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Asistență socială și umanitară, Jurnalism, Artă teatrală, Educație.

Asociația lansează comunității fălticenene invitația de a nominaliza activitatea persoanelor, asociațiilor sau instituțiilor care se încadrează în categoriile menționate mai sus.

Nominalizările sunt așteptate pe adresa asociatiafalticenicultural@yahoo.com.  Detalii la 0743 102992 (Pr. Liviu Mihăilă). Perioada trimiterii propunerilor este 10 mai – 10 iunie 2022.

 Gala de premiere a valorilor orașului Fălticeni va avea loc în seara zilei de 15 iunie 2022, de la ora 19.30,  înaintea Concertului extraordinar al Filarmonicii “George Enescu” – Botoșani, organizat de Asociația Fălticeni Cultural.

Ziua Culturii Fălticenene va începe cu Slujba de pomenire a personalităților fălticenene ce va avea loc la Catedrala ”Învierea Domnului”, de la ora 10, și va continua cu activități culturale adresate publicului larg.

Începând cu ora 13 va avea loc la  Biblioteca ”Eugen Lovinescu” vernisajul expoziției de pictură a Maestrului Mihail Gavril și decernarea titlului de cetățean de onoare.

 Și anul acesta Ateneul Național din Iași este prezent la Fălticeni pe 15 iunie cu spectacolele  ”Făt Frumos din lacrimă” (ora 12) și ”Comedie cu olteni” (ora 17) care vor avea loc  la Centrul Cultural ”Gr. V. Birlic” –  Fălticeni.

De la ora 20.30  iubitorii de artă sunt așteptați în număr cât mai mare în fața Primăriei Municipiului Fălticeni  unde va avea loc Concertul extraordinar al Filarmonicii “George Enescu” – Botoșani. Dirijor : Iulian Rusu. Invitați de onoare : Grupul vocal DIMMA S și soprana NICOLETA MAIER de la Opera Națională Română Iași.

Concursul de recitare Poetul lunii: ”Nicolae Labiș”  va avea loc pe data de 16 iunie 2022, de la ora 16, la Sala ”Draga Olteanu Matei” (lângă Clubul Copiilor Fălticeni).

 Accesul la toate evenimentele este gratuit, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Fălticeni Cultural .

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …