Friday , April 19 2024

10 elevi, 55 de cadre didactice și 10 angajați din școlile sucevene sunt bolnavi de COVID

Marți au fost confirmate 4 noi cazuri în rândul elevilor, câte unul la Scoala Gimnazială nr. 9 ”Ion Creangă” Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei, Scoala Gimnazială nr. 1 Vadu Moldovei și la Şcoala Gimnazială Bosanci. De asemenea, un cadru didactic de la Şcoala Gimnazială Ştirbăț și un paznic de la Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc au fost depistați cu noul tip de coronavirus. 15 unități de învățământ din județ sunt în scenariul roșu și desfășoară cursuri exclusiv online  

Elevii și preșcolarii revin azi la cursuri, fiecare după scenariul de funcționare aprobat de Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava, după o mini-vacanță de 5 zile generată de desfășurarea alegerilor locale, timp în care cursurile s-au desfășurat în mediul online.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava anunță noi cazuri de infecție cu SARS-COV2 în rândul angajaților din învățământ, dar și al elevilor. Marți au fost confirmate 4 noi cazuri în rândul elevilor, câte unul la școala Gimnazială nr. 9 ”Ion Creangă” Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vadu Moldovei și la Şcoala Gimnazială Bosanci. ”Din fericire, elevii prezintă simptome ușoare, iar în urma verificării stării lor de sănătate s-a luat măsura autoizolării acasă. Cazurile din rândul elevilor sunt distribuite în mai multe zone ale județului, ceea ce e o veste bună, pentru că nu avem focare. Foarte important este că se respectă măsurile de siguranță, igienă și distanțare în școli, astfel că nu se impune închiderea claselor la depistarea unui singur caz, pentru că astfel nu există contacți direcți”, a explicat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

În ceea ce privește noile cazuri depistate în rândul angajaților din învățământ, vorbim despre un cadru didactic de la școala Gimnazială știrbăț și un paznic de la Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc. Potrivit DSP Suceava, nu există contacți direcți ai celor doi, drept urmare nu se impun măsuri cu privire la scenariul de funcționare al unităților de învățământ în cadrul cărora sunt angajați.

În acest moment, la nivelul județului, există 10 elevi depistați pozitiv cu COVID-19, 55 de cadre didactice și 10 angajați din categoria personal nedidactic.

15 unități școlare sunt în scenariul roșu de funcționare

În perioada cursurilor online, în contextul desfășurării alegerilor locale și, mai apoi, a dezinfectării unităților școlare care au fost secții de votare, situația scenariilor de funcționare a unităților de învățământ de la nivelul județului Suceava a suferit o serie de modificări. Astfel, azi, 15 unități de învățământ din județ sunt în scenariul roșu și desfășoară cursuri exclusiv online. Odată cu trecerea pragului de infectare cu COVID de 3/1.000 de locuitori în comuna Bălcăuți, toate cele șase unități școlare au intrat în scenariul roșu, începând cu data de 28 septembrie, când a fost dispusă măsura prin hotărârea CJSU. În aceeași zi, măsura a fost aplicată și pentru școala Gimnazială Burla și structura arondată – Grădinița cu Program Normal Burla, în urma trecerii incidenței cazurilor pozitive peste pragul de 3/unitate de învățământ.
”Măsura dispusă prin hotărârea CJSU se menține până la diminuarea incidenței cazurilor pozitive la nivelul comunei Bălcăuți sub pragul de 1,5/ 1000 de locuitori și a incidenței cazurilor pozitive la școala din localitatea Burla sub pragul de 3/unitate de învățământ”, informează Prefectura Suceava.
Tot într-o astfel de situație se află și orașul Siret, care a trecut la scenariul roșu în data de 17 septembrie, în urma creșterii numărului cazurilor de COVID, odată cu descoperirea focarului de la Spitalul de Psihiatrie Siret. Toate cele 5 unități de învățământ au fost închise, iar elevii și preșcolarii au trecut la cursuri online. La aceste 13 situații, se adaugă Şcoala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, cu mențiunea că acesta din urmă reintră în scenariul galben începând de mâine. (Oana NUŢU)
secretarasite

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …