Monday , April 29 2024

Zelenski şi Navalnîi, printre candidaţii la Premiul Nobel pentru Pace

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi activistul rus Alexei Navalnîi se află în cursa pentru Premiul Nobel pentru Pace din acest an, potrivit Sky News.

Decizia privind lista cu candidaţi aparţine Comitetului Nobel, format din cinci membri desemnaţi de parlamentul norvegian.

Dintre cei 351 de nominalizaţi, Zelenski şi Navalnîi sunt printre favoriţi, dar experţii estimează că nu vor câştiga premiul.

Lista completă a candidaţilor este secretă, dar printre numele dezvăluite se numără ecologista Greta Thunberg, liderul opoziţiei ruse Vladimir Kara-Murza şi protestatarul chinez Peng Lifa.

Laureatul nu primeşte doar o medalie şi o diplomă, ci şi suma 11 milioane de coroane suedeze.

Câştigătorul va fi anunţat oficial pe 6 octombrie, iar ceremonia de decernare a trofeului este programată pentru 10 decembrie la Primăria din Oslo. (Mediafax)

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …