Friday , March 29 2024

WSJ: Bulgaria apelează la Sfântul Ioan Botezătorul, ca să învie economia

Arheologii şi clericii din Bulgaria susţin că au dezgropat moaştele Sfântului Ioan Botezătorul pe locul unei mănăstiri din secolul al IV-lea de pe o insulă din apropierea ţărmului bulgar al Mării Negre, descoperire care ar putea face minuni pentru economia şi turismul ţării, scrie WSJ.
“Guvernul Bulgariei se uită la descoperire ca la o mântuire, de ordin financiar”, notează Wall Street Journal.
Autorităţile bulgare cred că descoperirea de pe insula Sf. Ivan, cea mai mare insulă bulgară din Marea Neagră, va da un avânt impotant turismului, atrăgând pelerinaje din alte ţări creştin-ortodoxe.
Oficialităţile au alocat deja zeci de milioane de euro către pregătirea zonei pentru vizitatori. Constructorii lucrează la extinderea portului şi la amenajarea unei noi parcări, ghidurile turistice sunt rescrise, iar pe drumuri au apărut noi semne şi indicatoare care ajută turiştii să găsească moaştele.
“Nu sunt un om religios, dar aceste moaşte joacă în prima ligă. Potenţialul pe partea de venituri este clar”, a declarat pentru WSJ ministrul bulgar al finanţelor, Simeon Djankov, ateu convins.
Clericii Bisericii Ortodoxe Bulgare au declarat deja autenticitatea oaselor, găsite într-o urmă inscripţionată cu numele şi data naşterii prorocului.
Arheologul care a fãcut descoperirea, Kazimir Popkonstantinov, este văzut acum ca un erou naţional şi susţine de asemenea vehement autenticitatea moaştelor.
Unii experţi sunt însă sceptici în această privinţă, cât şi în ceea ce priveşte potenţialul economic al descoperirii.
Michael Hesemann, istoric care ajută Vaticanul să evalueze vechimea relicvelor religioase, spune că moaştele “par să fie autentice”, dar consideră că nu au acelaşi “potenţial de box office” precum alte descoperiri din lumea creştină.
În tot acest timp însă, vizitatorii au început deja să “invadeze” mica insulă bulgară, unde moaştele sunt acum expuse temporar într-un cufăr de argint donat de premierul de la Sofia. Sute de credincioşi stau disciplinaţi la coadă pentru o şansă de a vedea moaştele, şoptind rugăciuni şi închinându-se.
Biserica de pe insulă este vizitată zilnic de peste 3.000 de persoane, faţă de 100 înainte de descoperire, iar reprezentanţii lăcaşului de cult spun că vând lumânări într-o zi cât într-un an înainte şi au fost nevoiţi să comande încă două tone pentru a face faţă cererii.
Pelerinajele religioase sunt o afacere semnificativă la nivel global, potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, care estimează că până la 330 de milioane de credincioşi vizitează în fiecare an cele mai importante situri religioase.
Moaştele descoperite la sfârşitul lunii iulie introduc însă Bulgaria în “clubul exclusivist” al ţărilor care se laudă că ar fi gazda rămăşiţelor pământene ale Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost decapitat la ordinul regelui Herod.
Potrivit tradiţiei, capul profetului a fost înmormântat la palatul lui Herod din Ierusalim. Cu timpul, diverse oase presupuse a fi rămăşiţe ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite în diverse locuri din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. O biserică din Calcutta, India, susţine că a găsit o parte dintr-o mână a profetului, în timp ce catedrala germană de la Aachen se laudă cu pânza în care a fost împachetat capul Sfântului Ioan după decapitare.
Palatul Topkapi din Istanbul, fost tron al împăraţilor otomani, susţine că se află în posesia unor părţi dintr-un braţ şi din capul profetului.
Prezenţa acestor relicve nu a atras valuri peste valuri de turişti în locurile amintite, însă autorităţile bulgare rămân optimiste.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …